Primul caz de insolvență a unei persoane fizice din România

Primul caz de insolvență a unei persoane fizice din România

Primul caz de insolvență a unei persoane fizice din România a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI) al Oficiului Național al Registrul Comerțului. 

Acesta este pe rolul Judecătoriei Constanța și poate fi accesat pe pagina web https://bpipf.onrc.ro. A fost publicat în data de 19 iunie 2018 în BPI, secțiunea „debitori – persoane fizice cu obligații ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi”, 

În această nouă secțiune din cadrul BPI se publică actele de procedură emise în cadrul procedurii de insolvență a persoanelor fizice de către comisiile de insolvență, instanțele judecătorești, administratorii de procedură și lichidatorii desemnați, în conformitate cu prevederile legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, cu modificările și completările ulterioare.

Accesul la această secțiune se asigură pentru debitori, creditori, administratorii procedurii și lichidatori, cu titlu gratuit, pe fiecare dosar de insolvență în care dețin una din aceste calități, iar pentru comisiile de insolvență și instanțele judecătorești accesul se asigură cu titlu gratuit la toate dosarele de insolvență.

Toate persoanele interesate, justificând interesul solicitării, au acces la informații din secțiunea „debitori – persoane fizice cu obligații ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” a BPI, copii ale acestuia și de pe actele de procedură publicate, cu respectarea legislației în domeniul protecției datelor cu caracter personal. 

De asemenea este disponibil un serviciu online prin care se publică informații privind numele, prenumele persoanei fizice față de care s-a deschis o procedură de insolvență, precum și localitatea și județul în care își are domiciliul sau reședința, accesul fiind asigurat cu titlu gratuit.

Comenteaza