Primul chiriaş din The Office

Primul chiriaş din The Office
Faza I din complexul proiectat va necesita o investiţie 26 de milioane de euro. Cel dintâi venit în birouri ar putea fi Deloitte, iar în zona de servicii, o grădiniţă sub umbrela Transylvania College.

Pe şantierul The Office de la Cluj, de pe fosta platformă Tricotaje Someşul, lucrările abia au început, construcţia nu a apucat să iasă din pământ, dar cu proiectul vizibil în teren, proprietarii au început să îl expună pe piaţă.

Consultanţii imobiliari din capitală, adunaţi în Casa Mincu, au fost invitaţi să vadă The Office Cluj, varianta de machetă (foto). „Timişoara a fost o investiţie bună, Clujul a fost o investiţie simplu de luat. Cererea e cel puţin la fel de mare, iar ofertă de acest nivel nu există", susţine Martin Slabbert, CEO al fondului de investiţii NEPI, unul dintre partenerii de proiect. „Anul trecut am făcut un tur al companiilor mari de la Cluj şi am vrut să aflăm cât ocupau atunci şi de cât spaţiu ar avea nevoie în 2014. Diferenţa, la doar aceste 35 de firme, era de 24.000 mp, luând în calcul scenariile pesimiste. Există nevoi stringente pe această piaţă. În plus, Clujul va atrage noi firme, suntem deja în contact cu multinaţionale care au oraşul pe lista scurtă. În zona Clujului există investiţii în producţie, iar experienţa ne arată că producţia atrage centrele de servicii. Firmele care vin aici cu producţie vor vrea în 2-3 ani să fie prezente şi cu partea de servicii", completează omul de afaceri Ovidiu Şandor, celălalt investitor în proiectul de pe Bd. 21 Decembrie.

Proiectul cu faţade de sticlă şi linii de lucru trasate pentru pregătirea certificării pentru clădiri verzi se ridică virtual: etajele de câte 3.000 mp din faza I se unesc cu suprafeţele care se adaugă - la interval de 12 luni în planuri de şantier, la diferenţă de secunde în prezentare - în etapele ulterioare. Sub privirile Sfinţilor pictaţi în casa arhitectului şi companiile au vise. „9.000 mp fără pereţi sunt visul oricărei multinaţionale", spune Şandor. Lucrările la prima etapă (începute în 2013), cu o suprafaţă închiriabilă de 19.000 mp, vor dura 14 luni, iar finanţarea va fi asigurată exclusiv din surse proprii. Proiectul va fi livrat în întregime până în 2016 şi va avea o certificare BREEAM de clădire verde. La finalizare, va avea o suprafaţă închiriabilă de 54.000 mp. Primea fază de lucrări şi achiziţia terenului presupun 26 de milioane de euro. Având în calcul negocierile în derulare, dezvoltatorii estimează ca la darea în folosinţă a primei faze, gradul de ocupare să ajungă la 90%. Discuţiile cu potenţialii viitori clienţi sunt în curs, iar primul chiriaş anunţat oficial ar putea fi compania de consultanţă Deloitte, deja prezentă la Cluj, dar cu intenţii de relocare, potrivit informaţiilor din piaţă. Zonele de servicii prevăzute la parter sunt în vizorul operatorilor locali. Proprietarii au început discuţiile pentru o componentă de interes pentru angajaţii multinaţionalelor, prezenţa unei grădiniţe, şi pregătesc un parteneriat cu Transylvania College.

La Cluj, şantierul îngrădit e în lucru de doar câteva săptămâni, timp în care trecătorii au prilej de câte un „Uite ce au făcut ăştia! Aici era o fabrică unde lucrau sute de oameni, acuma e demolată". Producţia e relocată, cu activitatea redimensionată, în Bd. Muncii, din perioada tranzacţiei prin care asociaţii Atrium Centers au preluat numai terenul. Ei aveau un proiect mixt (mall, hotel, birouri) şi au demolat fabrica în 2008, aceasta neajungând pe lista imobilelor clasificate ca monumente istorice şi protejate, deşi arhitecţii au atras atenţia asupra valorii sale. Foştii proprietari nu au mai demarat proiectul, prins de criză, iar terenul a rămas neutilizat timp de cinci ani, cu suprafaţa invadată de vegetaţie. Anul trecut, NEPI şi Şandor au preluat fosta platformă de producţie, au reorientat proiectul şi la începutul lui 2013 au demarat şantierul pentru un nou complex de birouri.

Cu toate că societăţile de consultanţă vorbesc de un deficit de birouri de clasa A, la Cluj nu au avut loc livrări de spaţii de mari dimensiuni în ultimii ani, iar cea mai mare clădire de birouri funcţională are 10.000 mp. Începând cu 2013 se pregătesc o serie de lansări, fiind în faze de şantier cel puţin trei proiecte importante ca suprafeţe. Cel mai mare proiect aflat în lucru aparţine Felinvest şi se ridică pe platforma Feleacul. Cluj Business Center va avea 57.000 mp, iar prima clădire a fost terminată. Un alt proiect de mari dimensiuni e centrul tehnologic Liberty din zona gării dezvoltat de Fribourg Development, cu pregătiri de şantier în prezent.

 

Etichete
Comenteaza