DISTRIBUIE
11.500 de euro vor costa cursurile de doi ani organizate la Cluj-Napoca de Bucharest School of Management. Majoritatea specialiştilor pregătiţi au devenit manageri în companii importante.
Adresat în special managerilor sau celor cu experienţă în afaceri, MBA-ul de la Cluj (Master of Business Administration) îşi propune să ofere lumii de business instrumentele necesare pentru a depăşi dificultăţile economice.
Business School of Management (BSM) şi Universitatea Tehnică (UTCN) pregătesc aducerea primului program MBA la Cluj-Napoca. Proiectul finanţat din fonduri europene are ca scop implementarea în sistemul educaţional a celor mai puternice instrumente de business dedicate managerilor. Oferirea unui astfel de program de pregătire nu este un lucru simplu: reprezentanţii BSM vor avea nevoie de aproape doi ani pentru a pregăti terenul pentru cele mai pretenţioase cursuri de business, timp în care vor trebuie parcurse mai multe etape de pregătire a personalului didactic şi a spaţiilor de desfăşurare. Primele înscrieri se vor face în 2013.
“Până atunci, împreună cu partenerii noştri de la UTCN, vom parcurge mai multe etape de pregătire. Prima va viza selectarea a 48 de lectori (din mediul academic şi profesionişti din industrie), care vor fi pregătiţi şi vor participa la workshopuri ce vizează modul de predare, de lucru şi de interacţiune într-un program MBA. La finele acestei prime etape, pe baza unor criterii transparente, vom restrânge grupul profesorilor selectaţi de la 48 la 24”, explică Adriana Duţescu, director al BSM. “Clujul ne va permite targetarea unor potenţiali studenţi din zona de nord-vest a României şi din ţările aflate în vecinătate (Ungaria, Ucraina). Datorită dezvoltării economice puternice, Clujul şi companiile din zonă reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea unui program MBA la cele mai ridicate standarde”, a menţionat Duţescu.
“Ni s-au transmis până acum 12 discipline pentru care urmează să alcătuim un corp de lectori. Trebuie să găsim patru oameni pentru o disciplină din care, în final, vor rămâne numai doi. Noi vom pune la dispoziţie, fără probleme, săli de curs, echipamente, tot ce implică un astfel de program”, spune Ioan Abrudan, prorector al UTCN. Ulterior, profesorii aleşi vor dezvolta conţinutul cursurilor în parteneriat cu profesorii actuali ai BSM şi printr-un schimb de experienţă cu o universitate din Olanda. “O a treia etapă de pregătire vizează susţinerea unor cursuri demo ce fac parte din curricula programului MBA româno-canadian şi care se vor adresa potenţialilor studenţi ai programului nostru. Spaţiile în care se vor desfăşura cursurile MBA vor fi amenajate la cele mai înalte standarde”, a precizat Duţescu.
Condiţiile de admitere vor fi cele obişnuite: cursanţii trebuie să fi absolvit o facultate, să aibă o experienţă profesională relevantă şi managerială de cel puţin trei ani, să cunoască bine limba engleză şi să fi obţinut cel puţin 50 de puncte la testul Graduate Management Admission (GMAT), organizat de BSM sau de instituţiile acreditate. Costurile nu diferă de cele percepute pentru un MBA româno-canadian: 11.500 de euro pentru doi ani de studiu. Plata se face în patru tranşe. În primul an se achită două rate, de 3.500, respectiv 3.000 de euro, iar în al doilea urmează două tranşe egale, de câte 2.500 de euro. În ciuda acestor costuri, beneficiile pot fi substanţiale pentru cei ce trec printr-un MBA. Domeniile în care pot fi valorificate cel mai bine cunoştinţele sunt, în genere, marketingul, finanţele, sectorul guvernamental sau antreprenoriatul. BSM este o şcoală de business din structura Academiei de Studii Economice Bucureşti, ce dezvoltă de 16 ani programul MBA româno-canadian. Instituţia a pregătit 800 de specialişti, majoritatea fiind acum manageri în companii importante.
“Ai o viziune mai largă”
“Eficienţa unui astfel de program este greu de evaluat, dar, în mod cert, duce la înţelegerea businessului în ansamblu. Ai o viziune mult mai largă, te ajută să vezi cum funcţionează procesele economice. În plan profesional, ajută în mod evident. Totul depinde de cât asimilezi. Eu îl recomand, după cum l-am recomandat şi tuturor prietenilor”, spune Florin Draica, senior brand manager la compania Pfizer Pharmaceuticals, absolvent al programului MBA româno-canadian.

Comenteaza