Primul tren Alstom va intra în circulație luna viitoare. Când vom putea călători cu 160 km/h pe rutele din Cluj

Primul tren Alstom va intra în circulație luna viitoare. Când vom putea călători cu 160 km/h pe rutele din Cluj
| Foto: ziare.com

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a publicat un proiect de decizie prin care președintele ARF va aproba încheierea unui act adițional la contractul de servicii publice cu CFR Călători.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Conform acestui proiect, trenurile electrice RE-IR1 Alstom Coradia vor începe să opereze pe ruta București Nord-Ploiești Vest și stațiunile de pe Valea Prahovei-Brașov, începând cu 15 noiembrie 2024.

Ulterior, în prima parte a anului 2025, pe măsură ce restul de 11 trenuri vor intra în parcul ARF şi predate spre operare CFR Călători în acest contract de servicii publice, trenurile electrice RE-IR1 Alstom Coradia vor circula pe toate rutele din contract: Bucureşti – Constanţa; Bucureşti – Craiova;  Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Sighişoara – Alba Iulia – Deva – Arad – Timişoara; Bucureşti – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timişoara – Arad;  Bucureşti – Craiova – Târgu Jiu – Deva.

Potrivit ARF, celelalte 25 de trenuri electrice RE-IR1 Alstom Coradia vor intra în circulaţie în 2025, în cadrul contractelor de servicii publice aflate în prezent în procedura de licitare, deservind restul de magistrale feroviare electrificate: Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Iaşi; Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Suceava; Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Brăila – Galaţi;  Iaşi – Suceava – Dej – Cluj Napoca; Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Sighişoara – Cluj Napoca; Braşov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bistriţa – Cluj Napoca; Bucureşti – Ploieşti – Braşov; Cluj Napoca – Alba Iulia – Deva – Arad – Timişoara, informează Economica.net.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a contractat de la furnizorul Alstom Ferroviaria SpA 37 rame electrice inter-regionale de lung parcurs printr-un contract de achiziţie încheiat în luna martie 2022. Primul tren electric Alstom Coradia Stream din acest lot a ajuns în România pe 4 decembrie 2023, de atunci aflându-se în teste, în timp ce calendarul de livrare a celorlalte 36 de rame electrice RE-IR s-a decalat.

Valoarea totală a contractului pentru achiziţia celor 37 unităţi electrice multiple şi serviciile de mentenanţă aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la 2,42 miliarde lei, fără TVA. Trenurile pentru ARF au fost produse în Polonia.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .