Producător de robinetărie, caut director general

Producător de robinetărie, caut director general
Compania producătoare de robinetărie Armătura Cluj-Napoca (foto) încearcă să numească un nou director general de patru luni. 10 candidaţi au fost audiaţi de Consiliul de Administraţie (CA), fără să fie găsită persoana potrivită.
Fostului director general, Gabriel Gagiu, i-a expirat contractul de mandat în luna mai, iar de atunci atribuţiile lui sunt îndeplinite de către directorul adjunct, Ştefan Szoke. “Postul nu e ocupat, încă nu am găsit o persoană agreată de CA, care a stabilit şi criteriile”, a spus Szoke, adăugând că nu există un termen-limită pentru ocuparea postului şi că decizia de numire în funcţie aparţine Consiliului de Administraţie.

“Am avut un candidat cu care am fost aproape de semnarea contractului, dar era angajat la o firmă şi ei, când au aflat că-l recrutăm, i-au dublat oferta pe care i-am dat-o noi. Îi oferiserăm deja dublu faţă de ceea ce primea”, a spus secretarul CA al Armătura, Todor Gaziuc. El a adăugat că deşi salariul directorului este confidenţial, acesta va fi renegociat de două ori pe an, în funcţie de îndeplinirea indicatorilor de performanţă. Societatea are 220 de angajaţi şi a încheiat primul semestru cu pierderi de 3,7 milioane de lei, arată raportul financiar al firmei. Cei mai importanţi acţionari sunt compania austriacă Herz Armaturen (32,99%), Tridelta Luxemburg (17%) şi fondul de investiţii Broadhurst (7%).

Comenteaza