Profitul net al grupului BT în primul semestru: 140 de milioane de euro

Profitul net al grupului BT în primul semestru: 140 de milioane de euro

Profitul net consolidat al grupului financiar Banca Transilvania (BT) este de 690 de milioane de lei, din care cel al băncii clujene este de 607 milioane.

“Solidaritate şi mobilizare au fost cuvinte-cheie care definesc cel de al doilea trimestru al anului la BT. Toată echipa ne-am concentrat din prima secundă pe asigurarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului, pe continuitatea operaţiunilor din sediile noastre şi prin canalele digitale şi pe găsirea celor mai bune modalităţi prin care putem ajuta clienţii şi comunităţile.

De la eforturile pentru menţinerea functionalităţii tuturor sistemelor BT în condiţiile stării de urgenţă, până la cel mai consistent pachet de suport financiar acordat clienţilor şi companiilor, la eforturile a 2.000 de colegi în programul IMM Invest şi la donaţii de 2 milioane de euro pentru echipamente medicale şi protecţie, BT şi Oamenii de la BT au dovedit că sunt parte din comunitate.

Traversăm momente fără precedent şi provocatoare pentru oameni şi business, însă BT este bine pregătită să susţină partenerii săi şi să iasă împreună din această criză mai puternici. Ştim că dacă suntem alături de clienţi în aceste momente grele, salvăm nu numai prezentul, ci şi viitorul”, a declarat Omer Tetik, director general al BT.

Activele grupului financiar BT au ajuns la 98 de miliarde de lei la finalul semestrului întâi, creditele au crescut până la 40 de miliarde, iar depozitele clienţilor au ajuns la 80 de miliarde, din care 57 de miliarde sunt economiile persoanelor fizice, iar 22,8 miliarde, ale persoanelor juridice.

Eficienţa operaţională a băncii se păstrează la nivel confortabil şi este de 47,60%. Profitul net consolidat al Grupului BT este de 690 de milioane de lei, din care cel al băncii este de 607 milioane. Subsidiarele şi participațiile de capital au contribuit cu 82 de milioane la profitabilitatea grupului BT.

Rata expunerilor neperformante, conform indicatorului EBA, era de 4,3% la 30 iunie. Solvabilitatea BT fără profitul anului 2020 este de 19,67%, iar cu profitul inclus, de 20,91%.

“Impactul contextului actual în metodologia şi nivelul de provizioane porneşte de la abordarea prudentă pe care BT o are. Schimbările de metodologie de provizionare sunt în linie cu recomandările autorităţilor de reglementare şi cu cele mai bune practici bancare. Considerând efectele crizei de sănătate şi economice, costul riscului pe perioada primului semestru din 2020 a fost la 1,3% comparativ cu 0, în perioada similară a anului trecut”, precizează conducerea băncii din Cluj.

În perioada ianuarie – iunie BT a acordat 68.000 de împrumuturi companiilor şi persoanelor fizice. Creditele acordate companiilor în perioada menționată sunt de 3,6 miliarde lei. Banca are 2,9 milioane de clienţi retail, 325.000 de clienţi IMM & Micro şi peste 10.000 de clienţi corporate activi.

“Prin acţiunile întreprinse în primul semestru din acest an, BT a a continuat să fie alături de economia românească, de antreprenorii şi populația ţării. Banca s-a mobilizat în primul val al crizei medicale cu bani şi echipamente, a accelerat lansarea unor facilităţi de banking online aşa încât să permită accesul permanent la produsele şi serviciile sale.

BT a fost prima bancă din România care a anunţat măsuri de susţinere a clienţilor cu credite afectaţi de pandemie. Banca a lansat cel mai consistent pachet pentru susţinerea clienţilor cu credite, măsurile implementate de bancă depăşind cu mult cadrul legal obligatoriu, fiind aproape de clienţii ei în această perioadă cu provocări.

În paralel cu acestea, activitatea de zi cu zi a mers mai departe: BT a asigurat continuarea operaţiunilor, a lansat campanii comerciale şi a menţinut ritmul de derulare a proiectelor de modernizare a reţelei şi de diversificare a opţiunilor de interacţiune a clienţilor cu banca”, conform raportului semestrial.

BT a contribuit cu peste 2 milioane de euro - bani şi echipamente medicale - pentru prevenţia şi limitarea epidemiei, dar şi pentru creşterea accesului oamenilor la testare şi tratament. Au fost susţinute astfel spitale din 30 de localităţi. Oamenii de la BT s-au implicat în procurarea materialelor şi a echipamentelor într-o perioadă în care acestea erau greu de găsit oriunde în lume. 41.000 de clienţi persoane fizice şi companii au beneficiat de amânarea ratelor la credite.

De la începutul pandemiei şi până la 30 iunie, 27 de sedii ale BT au fost modernizate, dintre care nouă sunt inclusiv relocate, păstrându-se acelaşi ritm ca în aceeaşi perioadă a anului trecut. Impactul pozitiv este pentru 227.000 de clienţi şi 330 de angajaţi BT din 21 de localităţi. 

Prioritățile BT în 2020

BT va susține cu finanțări populaţia şi companiile şi se va implica în gestionarea provocărilor generate de pandemie. În cadrul programului IMM Invest, mobilizarea băncii va fi pentru a finaliza în următoarele două luni alocarea sumelor rămase, estimarea fiind că vor fi alocate cel puţin 10.000 de împrumuturi. Pentru aceste firme BT va aloca resurse semnificative pentru a se implica în implementarea altor programe guvernamentale, de susţinere a companiilor (programul de granturi sau facilităţi de garantare).

NEO, noua platformă de Internet Banking şi Mobile Banking, este în etapa de testare finală cu utilizatori reali. Versiunea beta este testată de o parte dintre clienți. De asemenea, banca va investi pentru a creşte şi poziţiona BT Pay ca fiind prima superaplicaţie de plăţi din România, care integrează mai multe tipuri de facilităţi şi devine parte din viaţa de zi cu zi a clienţilor.

Comenteaza