Program de reorientare profesională la Cluj pentru cei care vor să ajungă în IT

Program de reorientare profesională la Cluj pentru cei care vor să ajungă în IT

Facultatea de Matematică şi Informatică (FMI) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai și compania clujeană NTT DATA Romania vor organiza în acest an un program postuniversitar de pregătire şi formare profesională în informatică.

Programul este acreditat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi organizat pe baza legislaţiei în vigoare şi a regulamentului UBB privind funcţionarea programelor postuniversitare de formare şi dezvoltare continuă. El reprezintă o oportunitate pentru persoanele care au obţinut o diplomă de licenţă în alt domeniu şi îşi doresc o reprofilare spre tehnologia informației și software.

Programul oferă celor interesaţi posibilitatea de a începe o pregătire de specialitate în informatică, premisă a unei posibile viitoare cariere de succes în industria IT. Studenţii vor lua parte la un act de învăţământ de nivel înalt oferit de către FMI și la contactul direct cu mediul de business performant oferit de NTT DATA Romania.

Cursurile sunt susţinute de cadre didactice din universitate în amfiteatrele şi laboratoarele pe care NTT şi UBB le pun la dispoziţie. Durata unui program de studiu este de doi ani, cu patru semestre. Numărul de locuri scoase la concurs pentru sesiunea de admitere din iulie este 100. Ordonarea candidaților se va face după media examenului de licență a facultății absolvite.

Comenteaza