Programul Rabla pentru persoane fizice se lansează în septembrie. Statul alocă 200 de milioane de lei

Programul Rabla pentru persoane fizice se lansează în septembrie. Statul alocă 200 de milioane de lei
| Foto: stirilekanald.ro

În luna septembrie va fi lansată sesiunea pentru persoane fizice din cadrul Programului Rabla. 

Sesiunea pentru persoane fizice din cadrul Programului Rabla va fi lansată în luna septembrie, acesta fiind unul dintre cele mai așteptate programe de stimulare a înnoirii parcului auto național și de sprijinire a mobilității nepoluante, informează Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Potrivit sursei citate, sesiunea destinată dealerilor autorizați va fi deschisă în perioada premergătoare, urmând ca la finalul lunii septembrie să fie lansată și sesiunea pentru beneficiari - persoane fizice.

Documentul, disponibil pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, se află în dezbatere publică și include actualizări importante referitoare la valoarea ecotichetului.

Astfel, conform propunerilor din Ghid, cuantumul sprijinului financiar este următorul: 

  • 18.500 lei - pentru achiziționarea unui autovehicul pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
  • 15.000 lei - pentru achiziționarea unui autovehicul plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice;
  • 12.000 lei - pentru achiziționarea unui autovehicul hibrid și 10.000 lei - pentru achiziționarea unui autovehicul cu propulsie termică (inclusiv GPL/GNC) sau a unei motociclete.

'AFM vine în întâmpinarea celor care își doresc autovehicule mai puțin poluante, dar și în sprijinul industriei auto, care are nevoie de acest suport. Mult așteptatul program Rabla este lansat anul acesta și în condițiile impuse de noua ordonanță, iar calendarul său depinde de termenele procedurale pe care suntem obligați să le respectăm. În același timp, prin reducerea valorii voucherului pentru mașinile electrice, la 18.500 lei, răspundem situației economice actuale și permitem accesarea programului de un număr mai mare de beneficiari, în limita a 200 de milioane de lei alocate', a declarat Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, potrivit agerpres.ro. 

Ghidul se află în consultare publică până pe 5 septembrie pe site-ul Ministerului Mediului, dată până la care toate persoanele interesate pot transmite observații și propuneri.

Comenteaza