Proiect: Vouchere de vacanță de la stat și pentru angajații din privat

Proiect: Vouchere de vacanță de la stat și pentru angajații din privat
| Foto: Depositphotos.com

Salariații care lucrează în mediul privat ar putea beneficia de vouchere de vacanță, la fel ca cei care muncesc la stat.

Peste 130 de parlamentari din coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR au semnat un proiect de lege care propune acordarea de vouchere de vacanță în valoare de 1.450 lei, suportate de la bugetul de stat, și pentru cele 4,2 milioane de angajați din privat.

În prezent, acordarea voucherelor de vacanță în mediul privat este opțională.

Prin această măsură, care ar intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024, efortul bugetar pentru acordarea acestor vouchere de vacanță salariaților din mediul privat a fost estimat la circa 6,1 miliarde de lei, dar inițiatorii consideră că peste jumătate, mai exact între 60% și 65% se va reîntoarce la buget, sub formă de TVA, taxe, impozite pe salarii și pe profit.

”Angajatorii vor avea doar un rol de intermediari între stat și salariați, care nu implică efort financiar propriu”, se arată în nota de fundamentare.

Angajatorii au obligația să depună până la 31 ianuarie lista salariaților, la administrațiile județene ale finanțelor publice în raza cărora își au sediul social.

Angajații care au mai multe contracte individuale de muncă pot alege un singur angajator de la care urmează să primească voucherele de vacanță, prevede inițiativa.

Dacă măsura va fi adoptată, voucherele vor putea fi folosite numai în țară.

Potrivit cursdeguvernare.ro, prin acest demers, statul încearcă să compenseze lipsa de atractivitate a turismului românesc precum și deficitele de miliarde de euro produse de industria HoReCa în ultima perioadă, inclusiv din cauza pandemiei de COVID.

Comenteaza