Proiectul drumului expres Turda - Mărtinești a fost deblocat

Proiectul drumului expres Turda - Mărtinești a fost deblocat

A fost semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate (SF) și a proiectului tehnic (PT) necesare construcției drumului expres pentru conexiunea între Autostrada Transilvania (zona Turda) și Drumul Național nr. 1 (zona Mărtinești).

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj, a semnat contractul de elaborare a SF, proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construire și PT la obiectivul drum expres pentru realizarea conexiunii.

Contractul, în valoare de 2,7 milioane de lei fără TVA, a fost semnat cu antreprenorul Explan. Lungimea acestui tronson, conform Master Planului General de Transport, este de 5,3 km.

Durata de elaborare va fi de nouă luni pentru SF și PT. Drumul expres pentru realizarea conexiunii dintre A3 și DN 1 va asigura legătura între două căi principale de transport din județul Cluj aflate în administrarea DRDP Cluj.

Drumul este prevăzut cu câte două benzi pe sens, iar mare parte din lucrări se vor desfășura în zona de deal-munte. Acesta este un proiect prioritar în strategia de dezvoltare rutieră a Ministerului Transporturilor, având scopul de a degreva traficul din Turda și reducerea distanței dintre Cluj-Napoca și A3, respectiv A10.

Comenteaza