Proprietățile din Feleacu vor fi intabulate gratuit. Intravilan și extravilan

Proprietățile din Feleacu vor fi intabulate gratuit. Intravilan și extravilan

Comuna Feleacu a fost selectată în Programul Național de Cadastru și Carte Funciară al autorității naționale de profil, făcând parte dintre localitățile înregistrate în axa 3 a acestuia.

“La finalul implementării acestui proiect vom avea cadastrată întreaga comună, atât în intravilan, cât și în extravilanul localităților noastre. Aceste intabulări gratuite se vor desfășura în perioada 2021-2023, iar licitația pentru atribuirea acestei lucrări se va desfășura în a doua parte a acestui an”, a informat Primăria Feleacu.

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj și reprezentanții administrației locale au stabilit o campanie de informare, care va avea loc în 4 martie, între orele 11:00 și 17:00, la căminele culturale sau la fosta cooperativă agricolă, din localitățile Feleacu, Vâlcele și Gheorghieni.

“Referitor la proiectul de intabulare gratuită a câtorva sectoare de teren, din extravilan, deja demarat, va anunțăm că, la începutul lunii martie, vor fi finalizate primele sectoare și vor fi afișate la Primăria Feleacu pentru consultarea populației și formularea unor eventuale contestații”, a precizat primarul Gabriel Costea.

Comenteaza