Propunere în sectorul auto: înmatricularea mașinilor să se facă doar la RAR

Propunere în sectorul auto: înmatricularea mașinilor să se facă doar la RAR

O propunere legislativă care vizează înmatricularea vehiculelor într-un singur loc și într-o singură zi a fost depusă la Parlamentul României. 

Inițiatorii acesteia, deputații Zakarias Benedek și Sandor Bende, vor să introducă, în România, exemplele de bune practici din Occident în procesul de înmatriculare al vehiculelor și să aducă îmbunătățiri semnificative privind reducerea birocrației și costurile înmatriculării.

„Mulți proprietari de mașini au declarat că procesul de înmatriculare  este foarte complicat în România. Acest lucru este cauzat de faptul că procedura de înmatriculare are loc în mai multe instituții, implică multă administrație, bani și timp.

Am elaborat o propunere legislativă, care vizează crearea unui sistem mai eficient, iar în cazul înmatriculării proprietarii ar trebui să se deplaseze la un singur loc, unde se eliberează toate documentele necesare pentru înmatriculare”, a declarat Zakarias Benedek.

„Propunerea dispune ca înmatricularea vehiculelor să se desfășoare numai la sediile Registrului Auto Român (RAR. Momentan, programările trebuie făcute în două locuri, iar pentru a demara procedura de înmatriculare simplificată dorim să consolidăm acest sistem pentru a putea rezolva înmatricularea vehiculelor într-o zi și într-un singur loc”, spune Sandor Bende, președintele comisiei pentru industrii și servicii a evidențiat partea practică a propunerii legislative. 

Dacă Parlamentul României va adopta propunerea, aceasta va intra în vigoare începând cu anul viitor. 

Comenteaza