"Rabla" şi "Rabla Plus", gata de start! Când vor demara cele două programe

Potrivit ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, în acest an, prima de casare pentru programul "Rabla" rămâne, ca și în 2016, la 6.500 de lei, iar cei care optează pentru o maşină electrică, beneficiază de o primă de 10.000 de euro.

"Până la data de 10 mai, cel târziu, vrem că programele Rabla şi Rabla Plus să fie în aplicare. Am fost interesată să demarăm cât mai repede aceste programe pentru că am considerat ca ambele programe să meargă în paralel. Fiecare persoană poate să aleagă, după ce renunţă la maşina mai veche de 10 ani, primeşte o primă de casare de 6.500 de lei cu care fie îşi ia o altă maşină nouă, fie poate să ia o maşină electrică la care primeşte o primă de 10.000 de euro. În urma tuturor observaţiilor pe care le primim la AFM, încercăm să ţinem pasul, să introducem, dacă e cazul, modificări, astfel încât pe data de 24 aprilie, când se termină dezbaterea publică, să avem ordinul de ministru pregătit şi să demarăm procedurile de acreditare a producătorilor. Aşadar, ne propunem că ambele programe, şi Rabla şi Rabla Plus, să demareze până la dată de 10 mai", a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.

Fostul ministru al Mediului, Daniel Constantin, declara, pe 15 martie, la Sibiu, că prima pentru Programul Rabla Plus, destinat achiziţionării maşinilor electrice, ar putea fi dublată, suma putând ajunge până la 10.000 de euro.

Constantin a precizat că se are în vedere achiziţionarea a circa 1.000 de maşini electrice prin acest program.

„Mi-aş fi dorit să fie mai multe maşini electrice care se vând persoanelor fizice sau juridice. Din păcate, s-au vândut doar 40 şi ceva de maşini (n.r. - anul trecut). Anul acesta vom avea o sumă care să echivaleze cu o mie de maşini care să se vândă la nivel naţional, iar prima pentru fiecare cetăţean care va dori să acceseze această măsură se va dubla de la 5.000 de euro la 10.000 de euro", a declarat fostul ministru al Mediului, Daniel Constantin, într-o conferinţă de presă la Sibiu.

Întrebat când va începe programul Rabla Plus, Constantin a spus atunci că nu poate preciza o dată exactă.

 

Comenteaza