Rate mai mici la creditele în lei. ROBOR la 3 luni, în scădere

Rate mai mici la creditele în lei. ROBOR la 3 luni, în scădere

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic ca medie aritmetica a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de Banca Naţională a României.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a scăzut luni pe piaţa interbancară la 3,27% pe an, de la 3,30% pe an, valoare anunţată vineri, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).

Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05%.

În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, acesta a scăzut la 3,43%, de la 3,44% vineri.

Aceeaşi tendinţă de scădere a avut-o şi ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale, respectiv 3,49%, de la 3,50% pe an cât era vineri.

În schimb, indicele ROBOR la 12 luni a stagnat luni la valoarea de 3,55%.

Comenteaza