Realitatea TV Cluj: Românii, codaşii Europei la bani europeni VIDEO

Realitatea TV Cluj: Românii, codaşii Europei la bani europeni VIDEO
Chiar dacă politicienii noştri vorbesc zilnic despre necesitatea atragerii de fonduri europene şi avem chiar un minister care se ocupă cu acest lucru, realitatea este dură pentru România. Potrivit unui raport elaborat de o importantă bancă germană, ţara noastră a fost ultima din Europa Centrală si de Est la atragerea de bani europeni în perioada 2007-2013, iar pentru 2014-2020 avem alocate cele mai reduse fonduri pe cap de locuitor.

Potrivit raportului Erste Bank, România poate accesa 164 de euro pe cap de locuitor pe an din fondurile europene disponibile în perioada 2014-2020. Suntem ultimii din cele 6 ţări studiate.

Slovacia conduce detaşat din acest punct de vedere, cu 369 euro pe cap de locuitor pe an, urmată de Ungaria, cu 316 euro, Cehia, 299 euro, Croaţia, 289 euro, respectiv Polonia, cu 288 euro. România este ultima, cu 164 euro pe an.


Fonduri europene 2014-2020
Slovacia 369 de euro/locuitor/an
Ungaria 316 euro
Cehia 299 euro
Croaţia 289 euro
Polonia 288 euro
România 164 euro

Fondurile europene totale alocate pentru cele şase ţări în programul de finanţare europeană pentru perioada 2014-2020 se ridică la 167,1 miliarde euro. România poate accesa finanţare de 22,9 miliarde euro. Numai că până acum ţara noastră nu s-a dovedit capabilă să atragă prea mult din fondurile care îi erau destinate.

Suntem ultimii din zona centrală a Europei la atragerea de fonduri europene în perioada 2007-2013. Dintre cele şase state studiate, Polonia a reuşit să utilizeze 67,9% din fondurile UE 2007-2013, urmată de Ungaria, 59,3%, Slovacia, 52,6%, şi Cehia, 51,1%, în timp ce România a rămas în urmă, cu o rată de 37,8%.


Fonduri europene 2007-2013
Polonia 67,9%
Ungaria 59,3%
Slovacia 52,6%
Cehia 51,1 %
România 37,8 %

Raportul Erste Bank vorbeşte şi despre fondurile europene extrem de reduse pe care România le direcţionează către educaţie şi sănătate. Spre exemplu, spre sectorul educaţiei, cercetării şi dezvoltării, ţara noastră trimite mai puţin de 8% din finanţarea totală disponibilă pentru perioada 2014-2020. Slovacia aloca 14,5%, iar Cehia, 20%.

Comenteaza