Record de firme radiate la Registrul Comerțului. Clujul, în top

Record de firme radiate la Registrul Comerțului. Clujul, în top

În aprilie au fost radiate la Oficiul Național al Registrului Comerțului 6.196 de companii, nivel record în ultimii 10 ani, cele mai multe fiind în București, Cluj și Dolj.

Numărul firmelor radiate aproape s-a dublat în primele patru luni din acest an, față de aceeași perioadă din 2018, ajungând la un nivel record în ultimii 10 ani, arată o analiză a companiei de consultanță Sierra Quadrant. 55.942 de firme au fost radiate în primele patru luni, în creștere cu 94,3%. În 2018, după primele patru luni, aveam 28.787 de firme radiate, cu o creștere de numai 4,94% față de anul precedent.

Numai în laprilie au fost radiate la nivel național 6.196 de companii, dintre care cele mai multe în București (872), Cluj și Dolj (285) și Bihor (256). Cel mai mult a crescut numărul firmelor radiate în Teleorman (248%), Maramureș (244%), Bistrița-Năsăud (221%), Gorj (208%) și Vaslui (207%), iar cel mai puțin, în Botoșani (17,4%) și Suceava (19,3%).

Agricultura, comerțul și construcțiile, cele mai afectate

,,Este cel mai mare număr de firme radiate, în primele patru luni, din 2009. Dacă trendul continuă, 2019 ar putea aduce un număr record de firme radiate, ce ar putea trece de granița de 100.000 de firme”, estimează experții. În 2018 au fost radiate 80.181 de firme, cu 2,57% mai puține decât în 2017 (82.295).

Conducea detașat sectorul comerțului, cu 17.349 companii radiate, urmat de agricultură, silvicultură și pescuit (10.838), construcții (5.462), industria prelucrătoare (4.457), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (4.223), informaţii şi comunicaţii (2086).

Cele mai puține firme radiate au fost la administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public, activităţi ale gospodăriilor private și industria extractivă. Cel mai mult au crescut radierile de activitate în agricultură (182%), industria extractivă (137%), comerț (130%) și construcții (125%).

Improvizații de business

Antreprenorii își radiază companiile în mod voluntar, în contextul unui mediu economic plin de provocări. ,,Sunt firme mici, fără posibilități financiare, care nu rezistă provocărilor generate de blocajul financiar, creșterea costurilor, dinamica contractuală. Așa se ajunge ca multe firme să fie închise rapid, mai ales cele de portofoliu – deschise de antreprenori cu scopuri prea puțin fundamentate”, conform raportului.

Creșterea numărului firmelor radiate este rezultatul închiderii unui număr semnificativ de proceduri de faliment. Lichidatorii au reușit, în ultima perioadă, să închidă multe din procedurile aflate pe rol, iar radierea societăților este punctul final al acestui demers. Simplificarea legislației și optimizarea cadrului administrativ au fost factorii determinanți în acest proces.

“Mediul de afaceri românesc trece printr-o curățenie generală, cu efecte pozitive pe termen mediu și lung. Dincolo de inițiativă, proiecte, planuri de business, de optimismul care caracterizează antreprenorii tineri, economia românească are nevoie de profesioniști, de oameni de afaceri responsabili care să dezvolte business-uri predictibile, fundamentate pe realitățile economice. Avem prea multe firme slab capitalizate, fără orizont și planuri de afaceri, în care instinctul primează, în care deciziile economice sunt prea puțin fundamentate economic, cu consecințe directe, ce duc rapid la insolvență, faliment și, în final, la radierea business-urilor”, afirmă Ovidiu Neacșu, asociat coordonator al Sierra Quadrant.

Mai puține insolvențe, suspendări și dizolvări

În primele patru luni din 2019, numărul firmelor și persoanelor fizice autorizate noi a crescut cu 17%, la 56.176. Semnificativ este avansul PFA nou-înființate, de la 3572 în primele patru luni din 2018 la 10.388 în ian-aprilie 2019. Numărul firmelor în insolvență a scăzut cu 30%, la 2069, cel al firmelor cu activitatea suspendată s-a redus cu 21%, la 5486, iar cel al dizolvărilor a scăzut cu 11%, la 11.188.

În partea a doua a anului, numărul suspendărilor de activitate și al dizolvărilor de companii ar putea reveni pe plus, posibil cu 20%, mulți dintre investitori căutând să își protejeze capitalul în fața accentuării provocărilor în economie, generate de creșterea costurilor operaționale (în primul rând - deprecierea cursului leu/euro, inflație) și a accentuării blocajului financiar.

Sierra Quadrant este specializată pe lucrări de administrare și lichidare dificile și complexe, caracterizate prin patrimoniu mare care în 10 ani a finalizat 650 de proceduri de faliment și lichidare. Printre dosare se află Electrocentrale București, Letea Bacău, Servicii Energetice Moldova, Donau Chem, Compania de Navigație Fluvială Giurgiu, Teleferic SA, Rombet și GA-Pro-Chemicals.

Comenteaza