Rectificarea bugetară, avizată cel mai târziu săptămana viitoare, după discuţii cu FMI şi Comisia Europeană

Rectificarea bugetară, avizată cel mai târziu săptămana viitoare, după discuţii cu FMI şi Comisia Europeană
A doua rectificare bugetară din acest an va fi avizată de Guvern cel mai târziu săptămâna viitoare, după finalizarea discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE), a declarat, luni, premierul Victor Ponta.

"Dacă terminăm toate discuţiile cu partenerii noştri internaţionali - pentru că orice rectificare o discutăm înainte cu FMI şi Comisia Europeană - până vineri facem vineri şedinţa de guvern, dacă nu, la începutul săptămânii viitoare", a precizat Ponta, întrebat de jurnalişti despre data adoptării rectificării bugetare.

Veniturile bugetului de stat vor fi mai mici cu peste un miliard lei, prin scăderi la TVA, sume primite de la UE în contul plăţilor efectuate, impozit pe venit şi salarii, iar cheltuielile vor fi majorate cu 307 milioane lei pentru acoperirea costurilor de personal, achiziţii şi subvenţii agricole.

Scăderea de venituri obţinute din taxa pe valoarea adăugată, cu un minus de 1,3 miliarde lei, rezultă şi din alocări suplimentare, de circa un miliard lei din această sursă, către bugetele locale, conform proiectului celei de-a doua rectificări bugetare din acest an.

 

Comenteaza