Registrul Auto: din ianuarie, dacă cumperi maşini dar nu ai certificat de conformitate, nu primeşti cartea de identitate a automobilului

Registrul Auto: din ianuarie, dacă cumperi maşini dar nu ai certificat de conformitate, nu primeşti cartea de identitate a automobilului
Registrul Auto Român (RAR) informează persoanele fizice şi juridice care vor achiziţiona vehicule noi, aflate la prima inmatriculare, că din 1 ianuarie nu li se va elibera Cartea de Identitate, dacă, o dată cu celelalte acte necesare, nu vor prezenta la RAR şi Certificatul de Conformitate al vehiculului în original.

 

Toate persoanele care vor cumpăra autoturisme trebuie să solicite comerciantului certificatul menţionat mai sus, dealer-ul având obligaţia să-l elibereze pe loc. Certificatul de Conformitate are rolul de a atesta că vehiculul este conform cu prevederile legislative în vigoare. Absenţa Certificatului de Conformitate, conduce în cele din urmă la imposibilitatea înmatriculării autoturismului.

Comercianţii trebuie să elibereze Certificatele de Conformitate pe care le obţin de la producători pentru toate vehiculele care deţin omologare CE de tip. În caz contrar, se fac responsabili de eventualele probleme cauzate cumpărătorilor, ce decurg din această situaţie.

Prezentarea la Registrul Auto Român a Certificatului de Conformitate CE în original este necesară pentru toate vehiculele noi - autovehicule, remorci, autovehicule cu 2 sau 3 roţi, cvadricicluri, tractoare agricole sau forestiere-, cu excepţia, pentru o perioadă limitată, a unor autovehicule de transport marfă sau persoane şi remorci cu caracteristici speciale, sau a unor vehicule care nu au fost omologate comunitar - cum ar fi unele vehicule care provin din afara Uniunii Europene sau care au fost omologate naţional. Pentru informaţii în acest sens, nu ezitaţi să vă adresaţi societăţii de la care achiziţionaţi vehiculul.

Registrul Auto Român precizează că Certificatul de Conformitate este necesar şi în cazul vehiculelor noi care deţin omologare comunitară de tip şi care sunt achiziţionate individual din alte state. Documentul va fi, de asemenea, solicitat de la comerciant.

Comenteaza