Renovarea Continentalului va dura trei ani

Renovarea Continentalului va dura trei ani
De dincolo de zidurile clădirii au început să se audă zgomote şi mişcări. Dacă în ultimii ani anunţau vreun târg de Crăciun sau un concert, ele sunt acum premergătoare lucrărilor.

Arhitecţii au în lucru proiectul de renovare şi documentaţia pentru autorizarea lucrărilor, după ce recent a fost parafată tranzacţia prin care clădirea trece de la societatea falimentară Ardeleana Alba Iulia la Napocamin Cluj, via lichidatorul judiciar.

Tranzacţia prin care omul de afaceri Ioan Bene a preluat clădirea din centrul oraşului (prin Napocamin) a fost încheiată în urmă cu o lună. „Lucrul, practic, a demarat: am început să facem curăţenie, să putem debarasa ce e de înlăturat. Aşteptăm autorizaţia de construire; avem patru echipe pregătite. Până atunci, avem ce face în baza avizelor existente, pereţii trebuie curăţaţi, dar eu sunt convins că vom putea începe santierul anul acesta", a declarat Bene.

În urmă cu câţiva ani, Ardeleana a obţinut autorizaţia de construire pentru renovarea clădirii şi schimbarea destinaţiei din hotel în galerii comerciale, însă aceasta a expirat între timp. „Există autorizaţia veche, în baza căreia se pot face unele lucrări şi intervenţii, asa că se fac demersurile necesare pentru reînnnoirea ei. Au fost, de asemenea, unele discuţii si la Comisia de Monumente, există expertiză, studiu istoric, noi am început deja lucrul la temă şi proiect, lucrăm la cifre şi la schiţe. E o clădire-monument istoric, e lucru de „farmacie" la partea de detalii. Cred că e realist să spunem că lucrările pot începe anul acesta", a estimat Claudiu Botea, unul dintre arhitectţi responsabili de proiect.

Investiţia necesară pentru renovarea şi reamenajarea clădirii-monument a fost estimată la 7,5 milioane de euro de către proprietar. „Au auzit unele voci că suma pare mică, dar eu cred că ocupându-ne noi (prin firmele de construcţii din grup, n. red.) vom reuşi. Banii vin din resurse proprii, nu vom avea parteneri", a completat Bene. În ceea ce priveşte destinaţia spaţiilor, funcţiunile gândite includ de la club şi restaurant la spaţii de evenimente şi cazare. „Vreau să readuc clădirea la statutul ei din perioada interbelică, să creăm un punct interesant acolo, inclusiv un club. Funcţiunile au fost în mare parte stabilite, acum suntem la acorduri fine. La subsol vom avea un club, la parter restaurant, spaţiu de evenimente, la etajul I săli de conferinţe, vom mai avea apoi si camere şi un lounge. Pentru hotel ar fi rezervat cam un nivel şi jumătate. Avem încă discuţii aici pe numărul de camere şi pe cel de apartamente", a explicat Bene.
Pentru a pune în practică proiectul, termenul de şantier estimat este de trei ani, însă clădirea ar urma să fie pusă în funcţiune etapizat. Partea de club şi cea de evenimente, cu primul nivel restaurat vor fi gata într-un an de la obţinerea autorizaţiei. „Cu totul, lucrările se vor întinde pe trei ani, am calculat noi, dar eu sper să reuşim să terminăm chiar ceva mai repede, în doi ani jumătate. Sunt lucrări ce necesită atenţie sporită, nu e o lucrare ca orice altă lucrare de construcţie", a sublinat Bene. Soluţia pentru rezolvarea locurilor de parcare nu a fost decât parţial făcută publică: variantele în discuţie vizează un parteneriat cu administraţia pentru un parking şi un teren închiriat în zonă de beneficiar, care ar putea fi utilizat în sistem cu valet de parcare, care să preia clienţilor cheile la intrarea în unitate.

Lichidatorul judiciar Expert Insolvenţă Hunedoara (EIH) a anunţat în 2012 scoaterea la vânzare a fostului hotel New York-Continental, aflat pe lista de active a Ardeleana. Preţul de pornire a licitaţiei a fost stabilit la 6,58 milioane de euro, fără taxa pe valoarea adăugată. În urma mai multor serii de licitaţii nu s-a reuşit adjudecarea clădirii, iar autorităţile locale nu au vrut să-şi exercite dreptul de preemţiune. Ulterior, Bene a făcut o ofertă de 5 milioane de euro, aşa că s-a decis trecerea la procedura vânzării directe. Conform EIH, suma e asigurată prin credit bancar de la Banca Italo-Romena, creditorul principal al Ardeleana. Imobilul este compus din subsol, parter, trei etaje şi terenul aferent de 1.500 mp. Napocamin, societate din domeniul extracţiei pietrişului, nisipului, argilei şi caolinului, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 37,7 milioane de lei şi un profit de 6,4 milioane de lei, potrivit Ministerului Finanţelor Publice.

 

Comenteaza