Reprezentantul Taiwanului în regiune cere autorităţilor române să faciliteze accesul investitorilor

Reprezentantul Taiwanului în regiune cere autorităţilor române să faciliteze accesul investitorilor
Şeful reprezentanţei Taiwanului la Bratislava, aflat la Bucureşti în cadrul unei misiuni economice, consideră că autorităţile române pot face mai mult la nivel diplomatic pentru a facilita accesul investitorilor taiwanezi pe piaţa internă, solicitările în acest sens rămânând fără răspuns.

 

"Taiwanul poate deveni un investitor important în România, care are potenţial ca bază pentru exporturile taiwaneze în regiune, datorită portului Constanţa şi costului mic al forţei de muncă. Însă, în acelaşi timp, România poate face mai mult la nivel diplomatic pentru a uşura accesul cetăţenilor şi business-urilor din Taiwan pe piaţa internă", a declarat joi, pentru MEDIAFAX, David Nan-Yang Lee, şeful reprezentanţei Taiwanului la Bratislava, aflat într-o vizită la Bucureşti, în cadrul unei misiuni economice care include Ucraina, România, Lituania şi Rusia.

Uniunea Europeană nu are relaţii diplomatice sau politice oficiale cu Taiwanul, dar îl recunoaşte ca entitate economică şi comercială, existând un acord de tip "visa waiver" pentru a uşura libera circulaţie, a explicat diplomatul taiwanez.

Reprezentantul Taiwanului reclamă însă că în România "există o procedură încă greoaie la punctele de trecere a frontierei şi de asemenea firmele taiwaneze nu-şi pot deschide subsidiare directe, fiind nevoite sa utilizeze companii înregistrate în alte ţări, cel mai adesea Olanda".

"Ne dorim măcar un dialog la nivel diplomatic, ceea ce nu se întâmplă. Nu am primit nici un răspuns la cererile noastre", susţine David Nan-Yang Lee.

El afirmă că există o experienţă pozitivă cu ţările Tratatului de la Vişegrad, unde investiţiile taiwaneze şi schimburile comerciale "au explodat în ultimii ani", ceea ce speră să se întâmple şi în România.

Tocmai de aceea, în opinia lui David Nan-Yang Lee, un pas important este târgul itinerant al companiilor taiwaneze, care zilele acestea se desfăşoară la Bucureşti, la Hotel Intercontinental, în cadrul unui turneu care mai include Ucraina, Lituania şi Rusia.

Peste 30 de companii din Taiwan au avut întâlniri cu peste 130 de companii şi oameni de afaceri din România. Domeniile expozanţilor sunt în special cele ale industriei uşoare, de la corpuri de iluminat şi până la mecanică fină, unelte, utilaje de prelucrare a plasticului, decoraşiuni şi electronice.

 

Etichete
Comenteaza