Restaurantele Marty din Cluj s-au raliat protestului teraselor

Restaurantele Marty din Cluj s-au raliat protestului teraselor

Conducerea rețelei de alimentație Marty Restaurants s-a declarat de partea inițiativei de protest a Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA).

Terasele Marty s-au numărat printre localurile din Cluj care și-au suspendat activitatea timp de o oră, pentru a susține acțiunea de protest la nivel național. “Împreună am reușit să luptăm cu noul virus și ne adaptăm la noul normal. Acum trebuie să fim din nou împreună, să ne unim vocile și gândurile pentru a susține industria ospitalității, pe partenerii și colegii noștri”.

În această vară, lanțul cu specific american și italian a activat terasele sale din Cluj-Napoca în condițiile în care localurile din interior sunt încă nefuncționale. Terasele active sunt Marty Society, Marty Sports & Grill, Marty Plaza. În perioada stării de urgență rețeaua a operat în sistem de livrare la domiciliu.

La finele anului trecut, Marty a inaugurat noul său restaurant din Vivo Center, care însă a trebuit să fie închis odată cu apariția pandemiei de coronavirus. Un alt local deschis în 2019 a fost cel din Piața Muzeului. Grupul Marty avea afaceri anuale de 12 milioane de euro în 2018 și 600 de angajaţi.

Angajaţii din industria de hoteluri, restaurante, catering (HoReCa) au preluat, miercuri, ultima comandă la 17:00 şi au protestat timp de o oră. Industria HoReCa are 400.000 de angajaţi afectaţi de închiderea restaurantelor. Înainte de epidemia de coronavirus, domeniul avea afaceri de 5 miliarde de euro, care în prezent au scăzut cu 70%.

Comenteaza