Restricții la energie în Europa. Iarna 19 grade, vara 27 la aerul condiționat

Restricții la energie în Europa. Iarna 19 grade, vara 27 la aerul condiționat
| Foto: halfpoint - Depositphotos.com

Spania a anunţat noi măsuri de economisire a energiei, inclusiv limitarea temperaturilor de climatizare şi de încălzire în clădirile publice şi în clădirile comerciale mari. Tot mai multe ţări europene caută soluţii pentru a reduce consumul de energie şi dependenţa de petrolul şi gazele ruseşti.
 

Conform unui decret care intră în vigoare peste şapte zile şi se aplică clădirilor publice, centrelor comerciale, cinematografelor, teatrelor, staţiilor de cale ferată şi aeroporturilor, încălzirea nu ar trebui să fie setată la o temperatură mai mare de 19C, iar aerul condiţionat nu ar trebui să fie setat sub 27C. Uşile vor trebui să fie închise, iar luminile din vitrinele magazinelor trebuie să fie stinse după ora 22.00, relatează The Guardian.

Deşi Spania nu este atât de dependentă de aprovizionarea cu energie din Rusia ca multe alte ţări din UE, a acceptat o reducere de 7-8% a consumului de gaz.

Măsurile, care au fost publicate în ediţia de marţi a buletinului oficial de stat, vor rămâne în vigoare până în noiembrie 2023.

Ministrul spaniol al mediului, Teresa Ribera, a sugerat, de asemenea, că administraţiile publice şi marile companii ar putea încuraja oamenii să lucreze de acasă pentru a economisi energie în domeniul transporturi şi în clădiri mari de birouri.

Noile măsuri au fost rapid criticate de Isabel Díaz Ayuso, preşedinta populistă şi de dreapta a regiunii Madrid. Ayuso, care a denunţat frecvent restricţiile Covid ale guvernului central, a declarat că regulile nu vor fi aplicate în regiunea sa.

„Madridul nu se va deconecta", a spus ea. „Acest lucru generează nesiguranţă şi sperie turismul şi consumul. Aduce întuneric, sărăcie şi tristeţe".

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

Comenteaza
loading...