Revin în circulație trenurile internaționale

Revin în circulație trenurile internaționale

CFR Călători repune progresiv în circulație, începând cu miercuri, 1 iulie 2020, trenurile internaționale a căror circulație a fost suspendată în corelație cu măsurile luate de autorități în contextul pandemiei cu coronavirus.

Potrivit unui comunicat al CFR Călători, în urma negocierilor purtate cu operatorii feroviari OBB din Austria şi MAV Start din Ungaria, se va relua circulaţia prin frontierele feroviare Curtici – Lokoshaza şi Episcopia Bihor – Biharkerestesz.

Astfel, vor fi puse în circulaţie trenuri internaţionale cu plecare din Bucureşti Nord, Braşov, Timişoara Nord spre Budapesta şi Viena.

Compania a mai anunţat că, în urma acordului primit din partea administratorului feroviar BZD din Bulgaria, vor fi repuse în circulaţie, din data de 6 iulie, trenurile internaţionale 1095 şi 1094 pe ruta Bucureşti Nord – Ruse şi retur, conform mersului din extrasezon, având în vedere faptul că nu s-a obţinut încă acordul pentru circulaţia feroviară către Salonic şi Halkali/Istanbul.

„Vom reveni la circulaţia corespunzătoare sezonului estival spre/dinspre Sofia, Salonic, Halkali/Istanbul în condiţiile în care administraţiile feroviare partenere ne vor transmite acordul de circulaţie pe teritoriul ţărilor lor”, a informat CFR Călători.

CFR Călători reaminteşte că în trenuri masca de protecţie este obligatorie pe toată durata călătoriei.

Comenteaza