România va importa în vară mai multe gaze decât necesarul, pentru a evita facturi mai mari la iarnă

România va importa în vară mai multe gaze decât necesarul, pentru a evita facturi mai mari la iarnă
România va importa mai multe gaze naturale în perioada verii, chiar dacă necesarul ar putea fi acoperit din producţia internă, pentru ca factura plătită de consumatori să nu crească la iarnă, când gazele din Rusia sunt mai scumpe.

Operatorul sistemului naţional de transport al gazelor, Transgaz Mediaş (TGN), propune Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Enegiei (ANRE) ca în luna iunie importurile de gaze să reprezinte doar 0,5% din consum.

ANRE solicită însă companiilor care importă (Romgaz, GDF Suez Energy Romania, E.ON) să cumpere în perioda verii de piaţa externă 22% din cantităţile necesare, pentru că în prezent gazele din import costă mai puţin decât în lunile de iarnă.

"Estimarea Transgaz este plauzibilă, însă noi solicităm să se importe în proporţie de 22%, pentru că acum este mai ieftin. La fel am făcut şi în 2012. Pentru toată vara solicităm ca importurile să acopere 20% din consum, pentru a nu avea preţuri prea mari la iarnă", a declarat luni agenţiei MEDIAFAX preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ.

Potrivit lui Havrileţ, gazele din import costă acum 400 dolari pe 1.000 metri cubi, faţă de 550 dolari în iarna trecută.

În perioada verii, gazele din import, de două ori mai scumpe decât cele din producţia internă, sunt livrate în consum, în timp ce o parte a gazului intern este înmagazinat în depozite pentru a fi utilizat iarna. Scopul acestor măsuri este menţinerea unui nivel cât mai constant al preţului anual plătit de consumatori.

Producţia internă de gaze naturale este asigurată aproape integral de OMV Petrom (SNP) şi Romgaz Mediaş, care acoperă aproximativ două treimi din necesar, diferenţa fiind importată din Rusia, de la intermediari agreaţi de Gazprom.

"Dacă am accepta porpunerea Transgaz, efectul ar fi scăderea pe moment a preţului pentru consumatori, dar la iarnă ar trebui să plătim mai mult, pentru că s-ar consuma gazele din producţia internă", a precizat preşedintele ANRE.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieţei de gaze, asumat prin acordul dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional, preţul gazelor plătit de consumatorii casnici va creşte în 1 iulie cu 8%, respectiv cu 2% de la 1 octombrie.

Preţul la gazele destinate consumatorilor industriali va creşte de la 1 iulie, cu 5%, şi 1 octombrie, cu 3%.

Comenteaza