Românii cer 2 miliarde de euro ca să își modernizeze comunele

Românii cer 2 miliarde de euro ca să își modernizeze comunele

Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a primit 1.921 de solicitări de finanțare de proiecte de modernizare și realizare în mediul rural a infrastructurii rutiere, educaționale și sociale, de apă și apă uzată, în valoare de peste 1,9 miliarde de euro.

În urma selecției, AFIR a încheiat cu autoritățile publice locale 1.352 de contracte de finanțare pentru investiții de 1,1 miliarde de euro, inclusiv cele 311 proiecte de 143 de milioane de euro preluate din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2013. Pentru decontarea cheltuielilor efectuate prin aceste proiecte, AFIR a efectuat plăți de 429 milioane de euro către autoritățile locale.

Finanțarea investițiilor în infrastructura de bază la scară mică din mediul rural este prevăzută în cadrul PNDR, respectiv realizarea și modernizarea drumurilor comunale, a rețelelor de alimentare cu apă, de canalizare, a creșelor, a grădinițelor, a unităților de tip after school. Fondurile europene alocate prin PNDR 2020 pentru acest tip de investiții sunt de 1,05 miliarde de euro. 

„Solicitările de sprijin financiar pe care AFIR le-a primit prin PNDR pentru infrastructură rurală indică o nevoie mult mai mare de investiții în acest sector, dar și o capacitate de absorbție foarte mare a fondurilor europene. Chiar dacă fondurile disponibile nu acoperă necesarul de investiții din mediul rural, sprijinul financiar pe care îl avem la dispoziție și pe care l-am acordat integral aduce o contribuție semnificativă la dezvoltarea comunităților locale și la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru populația rurală.

Prin intermediul proiectelor finanțate vor fi realizați 5.484 km de rețea pentru alimentare cu apă și canalizare în zonele rurale. Vor fi modernizați 4.000 km de drumuri comunale. AFIR sprijină înființarea și modernizarea a 225 de grădinițe, a 36 de creșe și de unități de tip after school, extinderea sau modernizarea a 22 de instituții de învățământ secundar superior, filiera tehnologică a şcolilor profesionale din mediul rural. De aceste proiecte beneficiază 3,7 milioane de locuitori din zonele rurale”, a precizat directorul AFIR, Adrian Chesnoiu.

Sprijinul financiar nerambursabil nu depășește 1 milion de euro de comună pentru investiții care vizează un singur tip de sprijin. Sprijinul nu depășește 2,5 milioane de euro de comună pentru înființarea infrastructurii de apă și apă uzată și 1,5 milioane pentru extinderea acestei infrastructuri. Pentru proiectele de infrastructură educațională sau socială, sprijinul este de maximum 0,5 milioane de euro.

Pentru proiectele colective (asociațiile de dezvoltare intercomunitară din care fac parte exclusiv comune, proiecte care vizează mai multe comune), valoarea sprijinului ajunge la 4 milioane de euro. Pentru organizații nonguvernamentale, sprijinul nerambursabil acordat prin PNDR 2020 este de 80% din cheltuielile eligibile și de maximum 200.000 de euro pentru infrastructura educațională sau socială.

Comenteaza