Românii de rând sărăcesc, dar economia şi PIB-ul cresc

Românii de rând sărăcesc, dar economia şi PIB-ul cresc

Preţuri tot mai mari, salarii tot mai mici pentru românii de rând, bugetari care nu renunţă la veniturile mari, pensii speciale păstrate, dar economie şi PIB în creştere, aşa arată tabloul statistic al trimestrului II. 

Produsul intern brut (PIB) a crescut cu 0,9% în trimestrul II 2023, comparativ cu trimestrul anterior, iar în primul semestru s-a majorat cu 1,7% comparativ cu semestrul I 2022, pe seria brută şi cu 2,8% pe seria ajustată sezonier, potrivit estimării semnal a Institutului Naţional de Statistică (INS), transmite Agerpres

Astfel, pe serie ajustată sezonier, Produsul intern brut a crescut cu 0,9% în trimestrul II 2023, comparativ cu trimestrul anterior. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2022, PIB-ul s-a majorat cu 2,7%. În semestrul I 2023, comparativ cu semestrul I 2022, Produsul intern brut a crescut cu 2,8%.

Pe serie brută, comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2022, Produsul intern brut, în trimestrul II 2023, a înregistrat o creştere cu 1,1%. În semestrul I 2023, comparativ cu semestrul I 2022, Produsul intern brut s-a majorat cu 1,7%.

Comenteaza