Video Șantierul RIVUS Cluj toamna. Cum avansează lucrările la investiția de 550 de milioane de euro
- Scris de Oana Doroșenco
- azi, 13:46
- Economie
- Ascultă știrea
RIVUS Cluj-Napoca, proiectul de 550 de milioane de euro dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe pe fosta platformă Carbochim, avansează.
Noi imagini din dronă arată cum avansează cel mai mare proiect de reconversie urbană din România.
La jumătate de an de la începerea lucrărilor la RIVUS, cea mai amplă dezvoltare imobiliară aflată în desfășurare în România, proiectul în valoare de peste 550 de milioane de euro, realizat de companiile IULIUS și Atterbury Europe, avansează spectaculos. În prezent, se lucrează la structura subterană a proiectului, fiind turnați primii stâlpi și pereți ai nivelului -1, iar în paralel continuă realizarea planșeelor și grinzilor peste nivelurile -3 și -2. Pentru acest demers sunt implicați peste 550 de muncitori și 51 de firme partenere, potrivit reprezentanților RIVUS.
Ce înseamnă RIVUS
- Cea mai mare suprafață închiriabilă de retail din țară – 142.000 mp, închiriată în procent de 80%.
- Peste 400 de magazine, premiere naționale și regionale, concepte așteptate de comunitate: Cineplexx (inclusiv tehnologia IMAX și cinema în aer liber), JUMBO, concept entertainment Hype by Kiddo, cea mai mare librărie-concept Cărturești, hypermarket Auchan etc.
- Reconversia a două clădiri de patrimoniu industrial și integrarea lor în circuitul cultural și public: Hala cu Arcade și clădirea administrativă cu fațada din cărămidă roșie.
- Hub cultural și de divertisment pentru toate vârstele, cu impact regional.
- Cel mai mare credit sindicalizat verde acordat unei dezvoltări real-estate din România, 400 milioane de euro, condiționat de standarde LEED Platinum și EDGE Advanced.
- Accesibilizarea malului râului Someș, adiacent proiectului, pentru comunitate, inclusiv printr-o conexiune verde cu parcurile existente în zonă (Parcul Feroviarilor și Parcul Armătura).
- Un nou parc, de 52.000 mp, cu 700 de arbori maturi, peste 100.000 de plante decorative, acoperiș verde și fațade înierbate.
- Implementarea strategiei de mobilitate: pod rutier cu patru benzi și două pasarele pietonale peste Someș, străzi perimetrale modernizate etc.











