Scad încasările la bugetul de stat în Cluj

Scad încasările la bugetul de stat în Cluj
Încasările la bugetul de stat au scăzut cu mai bine de zece procente în ultimul an la Cluj, relevă documentele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj.

Este vorba de încasări de 119,57 milioane de lei în august, faţă de 132,87 milioane de lei în luna august a anului trecut. În schimb, la bugetul asigurărilor sociale, la asigurările de sănătate şi la şomaj, încasările au crescut, ceea ce face ca încasările totale să ajungă în august la 251,67 milioane de lei, faţă de 234,16 milioane de lei în acelaşi interval al anului trecut. „Încasările din anul 2010 au fost influenţate cu veniturile aferente celor 52 de societăţi transmise spre administraţie Direcţiei Generale Mari Contribuabili Bucureşti, din 1 ianuarie 2011", explică angajaţii DGFP Cluj. Este vorba de o sumă de 15,23 milioane de lei.

Comenteaza