Schimbări masive la vârful E.ON România. Doi manageri importanți părăsesc compania

Schimbări masive la vârful E.ON România. Doi manageri importanți părăsesc compania

După 15 de ani de activitate în România, Frank Hadinjak, directorul general al E.ON România, a decis să părăsească organizația, începând cu 30 septembrie. Aceeași mișcare va fi făcută și de adjunctul Dan Morari.

Frank Hajdinjak (foto) a venit în România în 2004 şi a făcut parte din echipa responsabilă de preluarea companiei de furnizare şi distribuţie a gazelor naturale, Distrigaz Nord. În 2008 a fost numit CEO al E.ON România, companiile E.ON de furnizare și de distribuţie, devenind primele companii integrate de gaze naturale şi energie electrică din ţara noastră.

“Venirea în România a fost cea mai bună decizie din cariera mea. Au fost 15 ani plini de provocări, în care am reuşit împreună cu colegii români să transformăm fostele companii de stat în companii competitive, orientate spre client, pregătite pentru noua lume a energiei. Pentru mine este timpul unor noi provocări. Îi urez succes noului director general”, a spus Frank Hajdinjak.

Începând cu 1 octombrie Manfred Paach, care a ocupat anterior funcția de CFO în compania E.DIS, va fi numit în fruntea E.ON România. El a activat câțiva ani la conducerea boardului E.ON Bulgaria, fiind specializat pe distribuție și pe reglementare.

Din aceeași dată, Cătălin Iordache, acum director general Axpo România, va prelua conducerea E.ON Energie România, devenind şi directorul general adjunct al E.ON România. Aceste poziţii sunt ocupate în prezent de Dan Morari care a decis să părăsească grupul E.ON.

Grupul german activează în România prin Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie și de furnizare a energiei pentru 3,1 milioane de clienţi. De la intrarea pe piaţa locală, grupul a investit 1,6 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Contribuţiile virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2 miliarde de euro.

Comenteaza