Se ascute concurența. Belgienii de la WDP intră pe piața logistică la Cluj

Se ascute concurența. Belgienii de la WDP intră pe piața logistică la Cluj
Grupul imobiliar Warehouses DePauw (WDP), controlat de una dintre cele mai bogate familii din Belgia, va construi depozite pentru companiile de logistică KLG și Gebrüder-Weiss.


Aceasta a semnat un acord pentru dezvoltarea unui depozit de 5.000 mp la Cluj-Napoca pentru KLG, asistată în tranzacție de agenția de consultanță JLL. Depozitul va fi dat în folosință în această toamnă. Tot aici WDP va dezvolta spații logistice de 2.400 mp pentru Gebrüder-Weiss, cu livrare în primul trimestru din 2017. Ambele depozite au posibilitate de extindere, fiind închiriate pe cinci ani. 

Un alt proiect vizează un centru de distribuție de 22.000 mp pentru magazinele sportive Decathlon în nordul Bucureștiului, spre aeroport, cu posibilitate de extindere cu 10.000 mp. WDP este unul dintre cei mai importanți jucători belgieni pe piața proprietății industriale și semiindustriale, fiind controlat de familia DePauw, cu Tony De Pauw ca director general, cu o avere estimată la 423 de milioane de euro, potrivit Profit.ro.

După finalizarea proiectelor, portofoliul de proprietăți al WDP în România va ajunge la 15 clădiri și o suprafață de 150.000 mp, inclusiv parcuri cu panouri solare, cu o valoare de 150 de milioane de euro. Înfiinţată în 1971, WDP oferă soluţii inteligente de depozitare și deține, dezvoltă şi administrează logistică şi proprietăți semiindustriale, fiind lider de piață în domeniul închirierii de depozite în regiunea Benelux.

România, a doua zonă de creștere

“Noi ocupăm un loc proeminent pe axa logistică Amsterdam – Antwerpen – Bruxelles – Lille – Paris şi un portofoliu strategic sporit în România. Alături de piața sa internă belgiană, WDP a ales locuri strategice în Olanda şi în nordul Franţei. Din această poziție strategică, noi continuăm să răspundem nivelurilor sporite ale cererii graţie prezenței porturilor internaționale Anvers și Rotterdam. 

Urmăm pulsul logistic al Europei Occidentale, zona cu o mare concentrare de consumatori cu venituri disponibile mari. A doua noastră zonă de creştere este Europa de Sud-Est, unde avem depozite în România. Caracterul de familie și valorile companiei noastre sunt trăsătura specifică a angajamentului nostru”, afirmă conducerea WDP. Principalele sale operațiuni sunt în Belgia, Olanda, Franţa și România, cu 3 milioane mp spații de depozitare. WDP este listată pe bursa Euronext din 1999.

Marile orașe atrag investițiile logistice

Cele mai atractive orașe pentru companiile noi care intră pe piaţă sau cele în căutare de extindere a unităţilor de producţie sau depozitare sunt Cluj, Sibiu, Braşov, Timişoara şi Ploieşti, conform unui raport al DTZ Echinox. Stocul modern de spaţii industriale şi logistice din afara Bucureştiului a ajuns la 1,3 milioane mp în prima parte a anului, depăşindu-l pe cel din capitală cu 30%. Regiunile cu cel mai mare stoc sunt Vest (33%), Sud (31%), Nord-Vest (18%).  

Principalele proiecte de logistică și industriale cu livrare în 2016 la nivel naţional erau până acum P3 Logistic Park Bucureşti (preînchiriat Carrefour, 81.000 mp), 35 milioane euro; Log Center Mogoşoaia (40.000 mp), 32 milioane euro; Tetarom 3 Cluj (preînchiriat Henschel, 36.000 mp); CTPark Cluj (preînchiriat Profi, 23.000 mp); Log Center Ploiești (chiriaș Profi, 15.000 mp).  

Top investiții logistică în România 

CTP.........370.000 mp 

P3...........215.000 mp 

Alinso......150.000 mp 

WDP........150.000 mp 

Valad.......130.000 mp

Sursa: DTZ Echinox

Comenteaza