Se caută angajaţi pentru IT, dar şi pentru mari magazine. Ce salarii oferă Kaufland şi Lidl

Se caută angajaţi pentru IT, dar şi pentru mari magazine. Ce salarii oferă Kaufland şi Lidl
Din oraşele Bucureşti, Timişoara şi Cluj provin majoritatea candidaţilor la cel mai mare târg virtual de recrutări din România. Cele mai vizitate standuri după prima săptămână erau Coca-Cola, Accenture, BCR, Renault, Kaufland, Lidl și Microsoft.


Până pe 13 noiembrie are loc a opta ediție a evenimentului „Angajatori de Top Virtual”, proiect de recrutare pe internet ce reunește 140 de angajatori și 5.000 de oportunități de carieră. Acesta a început pe 31 octombrie, iar după prima săptămână au fost înregistrate 100.000 de vizite, dublu față de toamna anului trecut. Cei care au accesat platforma provin îndeosebi din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Ploiești, Brașov, dar şi din alte localităţi din țară.
 
Mijlocul ales de organizatorii de la Catalyst Solutions este o platformă virtuală 3D. Oportunități de carieră există mai ales în domeniile informatică, externalizări de servicii, comerţ, inginerie, servicii financiare, telecomunicaţii, consultanță, logistică și transporturi, auto, turism. Utilizatorii pot vizita standurile virtuale ale companiilor participante. 
 
Evenimentul este adresat atât profesioniștilor, cât și celor fără experiență, în căutare de locuri de muncă. Companiile recrutează pentru poziții de începător, dar și senior sau middle level. Pentru a participa, candidaţii trebuie să îşi creeze un cont şi un CV pe site-ul dedicat evenimentului, iar apoi vor putea accesa platforma 3D şi se pot înscrie la toate joburile de interes. 
 
Printre companiile participante se mai numără Draxlmaier, Allianz, Computer Generated Solutions, Telekom, Telus, Nokia, Valeo, Jysk, Pepco, ADP, Molson Coors, Getback Recovery, Genpact, HP, IBM, Philip Morris, Vodafone, Coca-Cola, Amoma, DB Schenker, Dell, Veeam Software, Federal-Mogul Motorparts, Raiffeisen. Cei care au accesat platforma virtuală au fost interesați în principal de internship-uri, joburi în domeniile financiar-bancar, inginerie, IT.

Angajări în marile magazine la Cluj
 
Kaufland, Lidl, Profi şi Mega Image recrutează acum cel mai mult în sectorul comercial în judeţ. Un lucrător comercial la Kaufland are la început, în medie, un salariu brut de 1.650 de lei, cu tichete de masă incluse. Kaufland şi Lidl oferă printre cele mai mari salarii din retail. Salariul minim brut al unui vânzător la Lidl este de 1.697 de lei. Kaufland are două magazine la Cluj și se pregătește să îl deschidă pe al treilea.

Comenteaza