Se face Autostrada Unirii. Ce traseu va avea

Se face Autostrada Unirii. Ce traseu va avea

Proiectul de lege privind realizarea Autostrăzii Unirii care se va conecta cu autostrada A3, a fost adoptat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor.

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 261 de voturi "pentru", două "împotrivă" şi cinci abţineri, proiectul de lege privind aprobarea realizării autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş - Autostrada Unirii .

Potrivit proiectului, Autostrada Unirii (A8), începe la graniţa României cu Republica Moldova printr-un nou pod peste râul Prut şi se termină printr-o conexiune cu autostrada A3 Braşov - Borş, în apropiere de Târgu Mureş.

Autostrada Unirii se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, din credite externe şi din fonduri europene nerambursabile şi/sau prin parteneriat public-privat. În fiecare lege bugetară anuală, pe durata implementării proiectului, se vor aloca acestui obiectiv credite bugetare conform necesarului de finanţare comunicat de Ministerul Transporturilor.

Ministerul Transporturilor este responsabil pentru coordonarea realizării Autostrăzii Unirii şi va demara, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, procedurile necesare pentru acest obiectiv de investiţii.

Comenteaza