Se ia în calcul redeschiderea restaurantelor la capacitate de 100%, dar în anumite condiţii

Se ia în calcul redeschiderea restaurantelor la capacitate de 100%, dar în anumite condiţii

Şeful DSU, Raed Arafat, a precizat luni că CNSU discută o eventuală creștere a capacității la care pot fi redeschise restaurantele și condiţiile de acces, nefiind luată încă o decizie în acest sens.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

"Dacă se creşte la capacitate de 100%, se poate să existe măsuri suplimentare. Pentru că acum, până la 50%, nu există mai multe măsuri implementate. Aşa că, dacă vrem să creştem în următoarea perioadă, în condiţiile epidemice care sunt, probabil că pentru a creşte capacitatea vor trebui să fie anumite condiţii. Dar aceste condiţii se discută în cadrul comitetului şi o să revenim cu ele", a declarat Raed Arafat.

Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a spus că o decizie finală privind restaurantele se va lua până la data de 1 iunie și a subliniat că, în prezent, în zonele cu incidenţa sub 1,5 la mie este permis un grad de ocupare în restaurante de 50%, cu acces necondiţionat.

"În zonele sub 1,5 incidenţă, avem până la 50% fără să spunem că sunt vaccinaţi sau nevaccinaţi. Deci, nu ştiu unde aţi văzut că noi obligăm să fie doar vaccinaţi, pentru că în hotărâre şi peste tot spune că sub 1,5 la mie incidenţă ai capacitate de restaurant 50% în interior, fără condiţionarea vaccinării, aici nu s-a condiţionat, vorbim când va creşte mai mult, când va creşte capacitatea mai mult în mod experimental, şi aici se cere într-adevăr vaccinarea sau testele, să fi fost bolnavi cu SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile, dar nu mai puţin de 15 zile", a explicat Raed Arafat.

Întrebat dacă autorităţile au discutat despre varianta compartimentării restaurantelor pentru vaccinaţi şi nevaccinaţi, șeful DSU a spus că "nu s-a discutat încă o astfel de măsură".

"Nu s-a luat nicio decizie, nu s-a discutat încă o astfel de măsură, aşa că e prea devreme să vorbim dacă va fi aşa ceva, sau să confirmăm, sau să infirmăm. Se discută în spaţiul public. La acest moment, ce v-am comunicat sunt cele trei variante: vaccinat, testat - în condiţiile pe care le-am zis, sau ai avut boala în ultimele 90 de zile, dar nu mai puţin de 15 zile", a precizat Arafat.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza