Se scumpesc gazele. Ce majorări vor fi pentru consumatorii casnici

Se scumpesc gazele. Ce majorări vor fi pentru consumatorii casnici
Preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale pentru cei 38 de furnizori de gaze naturale, au fost aprobate de către Comitetul de reglementare al ANRE, în şedinţa de joi.

Potrivit unui comunicat al ANRE, majorarea pentru clienţii casnici va fi în medie de 2%, începând de la 1 aprilie 2017, de asemenea, tarifele de distribuţie la Distrigaz Sud Reţele au fost aprobate, în scădere, în medie, cu 4,16%.

Solicitarea de aprobare a tarifelor de distribuţie pentru Delgaz Grid (fost E.On Distribuţie) se află, în prezent, în analiză în cadrul autorităţii", precizează instituţia.

„La stabilirea preţurilor reglementate s-au avut în vedere prevederile metodologiei aprobată prin Ordinul ANRE 182/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în concordanţă cu prevederile OUG 64/2016, potrivit căreia, începând cu 1 aprilie 2017, gazele naturale de provenienţă internă se vor vinde pe piaţa concurenţială, inclusiv pentru clienţii casnici, fără stabilirea unui preţ de vânzare", se arată în comunicatul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Potrivit ANRE, „orice client casnic are opţiunea de a rămâne în piaţa reglementată de gaze naturale - în care furnizarea gazelor naturale se efectuează în baza contractelor-cadru de furnizare reglementată şi la preţ reglementat, ambele stabilite de ANRE sau de a trece în piaţa concurenţială - în care furnizorul vinde gaze naturale clientului final la preţul şi în condiţiile comerciale de furnizare convenite cu acesta, prin negociere sau, după caz, la preţul şi condiţiile comerciale din oferta-tip pentru care respectivul client final a optat".

ANRE are în continuare obligaţia de a stabili preţuri reglementate pentru clienţii casnici şi, astfel, de a monitoriza evoluţia pieţei concurenţiale de gaze naturale, chiar dacă producţia internă de gaze naturale este liberalizată, menţionează instituţia.

 

Comenteaza