Se scumpesc legumele şi fructele; cartofii au preţuri mai mari cu 21% în 5 luni VIDEO

Se scumpesc legumele şi fructele; cartofii au preţuri mai mari cu 21% în 5 luni VIDEO
Preţul alimentelor este într-o continuă creştere. O demonstrează datele de la Institutul Naţional de Statistică. Oamenii se plâng că plătesc foarte mult pe legume şi, în condiţiile în care pensiile şi salariile sunt tot mai mici. Deşi suntem în plin sezon, cel mai mult s-au scumpit cartofii şi fructele proaspete. Analiştii economici pun creşterea preţurilor la alimentele de bază pe seama majorării tarifelor la energie electrică şi gaz, dar şi pe mărirea impozitelor.

Producţia şi comerţul nu prosperă în România pentru că plătim impozite şi taxe mult prea mari, spun specialiştii.

"Faptul că am mărit într-un mod escaladant preţul la energia electrică, la gaz, la utilităţi, la impozite şi la taxe, toate acestea s-au dus ca tăvălugul în creşterea de preţuri la produse alimentare", spune economistul Iosif Pop.

Oameniilor simpli le este din ce în ce mai greu, în condiţiile în care preţurile sunt mult prea mari pentru pensiile sau salariile pe care le încasează. Vezi ce spun câţiva dintre aceştia, în materialul video

Conform Institutului Naţional de Statistică, faţă de decembrie 2012 cele mai mari creşteri de preţ s-au înregistrat la cartofi - 21,4%, şi la fructele proaspete - 11,4%.

Reporter: Anca Baciu
Imagine: Lorant Ersek

 

Comenteaza