Șeful NTT DATA România: "Începem să ne implicăm și în digitalizarea instituțiilor statului"

Șeful NTT DATA România: "Începem să ne implicăm și în digitalizarea instituțiilor statului"
Metz vrea ca NTT România să devină un actor tot mai vizibil în digitalizarea sectorului public

Compania informatică NTT DATA Cluj va demara proiecte aplicabile în procesul de digitalizare a administrației publice din România.  

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Cinci domenii vor fi influențate mai mult ca niciodată de digitalizare și de tehnologiile viitorului: sectorul public și administrația, industria auto, transporturile, sănătatea și industria manufacturieră, conform platformei 9AM. Tehnologia permite astăzi o putere de calcul enormă, ceea ce a dus la dezvoltarea inteligenței artificiale, ce poate asista oamenii în luarea unor decizii bazate pe date.

Impactul tehnologiei în administrația publică se reflectă în relația cetățeanului cu primăriile sau autoritățile centrale. Acest lucru înseamnă identitate digitală, interacțiune cu toate serviciile statului în proporție de 100% online: de la plata taxelor și a impozitelor, emiterea de autorizații și plata tuturor dărilor online. În viitor, tehnologia va permite oamenilor să se ducă fizic într-o direcție a statului doar pentru consultanță.

„Am început să ne implicăm în procesul de digitalizare a economiei de 20 de ani. În ultimii doi ani, am început sa fim un actor tot mai vizibil și important în digitalizarea sectorului public din România. Ne dorim să ajutăm administrația centrală și administrațiile locale să devină un partener confortabil în dialogul și interacțiunea cu cetățenii prin construirea unei interfețe digitale performante”, a declarat Daniel Metz, CEO al NTT DATA Romania.

Industria auto este într-un proces continuu de schimbare cu ajutorul tehnologiei. Mașinile dezvoltate sunt de cele mai multe ori electrice, iar în interiorul lor se găsesc sisteme cu senzori care asistă șoferii, în timp ce mașinile autonome sunt doar la un pas distanță, așteptând aprobarea legislativă în multe țări. Infrastructura electrică se dezvoltă pe zi ce trece mai mult.

„Vrem să creăm o rețea deschisă și amplă de stații de încărcare în toată Europa, pe o tehnologie ultrarapidă”, a spus Rainer Feuer, vicepreședinte al diviziei de investiții la BMW, una dintre companiile care, alături de Mercedes-Benz, s-au aliat pentru a dezvolta inovația în această zonă.

Mașinile de astăzi sunt dispozitive tehnologice complexe, cu sisteme de operare și senzori de asistență ce învață în timp comportamentul șoferului pentru a putea anticipa pericolele de pe stradă, să frâneze automat când întâlnesc un obstacol, să reducă și consumul de carburant sau electricitate în funcție de stilul de condus.

În următorii ani producătorii vor trece la mașini autonome de nivel 5 (autonomie completă), fără asistență umană. Acest lucru va transforma condusul individual și transporturile de marfă pentru că vehiculele de marfă autonome vor fi mai eficiente, mai sigure și vor ajunge mereu la timp, conectându-se și comunicând cu celelalte vehicule de pe stradă și urmând a fi controlate de la distanță.

Transporturile vor fi modificate. Senzorii și autonomia mașinilor vor aduce șosele pline de automobile controlate de computere, în timp ce în interiorul orașelor micromobilitatea va fi tendința prevalentă. Aceasta înseamnă renunțarea la naveta cu mașina, folosirea unor vehicule de mici dimensiuni (trotinete, scutere electrice).

Traseul autobuzelor va putea fi modificat în timp real, cu ajutorul senzorilor amplasați la bord, dar și în orașe, în funcție de aglomerația din anumite zone, în timp ce ideea de proprietate asupra unei mașini, spun specialiștii, se va schimba. Mercedes-Benz sau BMW s-au aliat pentru a crea un serviciu de închiriere de mașini.

Dacă acestea vor fi autonome, deținerea lor nu va fi eficientă, așa că oamenii vor închiria mașini la prețuri convenabile sau își vor pune vehiculele să producă bani când vor fi la birou. Totul cu ajutorul inteligenței artificiale, aplicațiilor și sistemelor de machine learning. Elon Musk, fondatorul companiei Tesla, a anticipat că până la finalul anului vom avea mașini autonome de nivel 5.

În sănătate, tehnologia a dezvoltat de-a lungul timpului eficiența acestuia. De la descoperirea de noi tratamente, la soluții pentru eradicarea unor boli, inteligența artificială îmbunătățește viața oamenilor de zi cu zi. Doctorii pot folosi sisteme de inteligență artificială pentru a putea primi recomandări privind tratamente, pentru că tehnologia poate analiza mai rapid milioane de date din întreaga lume. Cu ajutorul telemedicinei și a tratamentelor de la distanță, chirurgii pot face operații din New York pentru un pacient de la București, acest lucru urmând a fi ajutat și de tehnologiile de mare viteză, cum ar fi 5G.

Industria e transformată zi de zi de tehnologie, iar specialiștii din domeniu numesc deja acest moment Industry 4.0, în care manufactura clasică a fost înlocuită de roboți industriali, monitorizarea eficienței se face prin senzori, camere de luat vederi cu inteligență artificială, iar majoritatea echipamentelor pot acționa autonom.

Impactul oamenilor se va păstra, pentru că aceștia vor oferi consultanța și asistența umană necesare sau munca de precizie. Conform specialiștilor, adoptarea tehnologiei în fabrici crește productivitatea și profiturile cu cel puțin 10% în primii trei ani, ceea ce poate duce la forță de muncă mai calificată și mai bine plătită.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza