Sibiul a introdus plata cu cardul în autobuze. Clujul mai așteaptă

Sibiul a introdus plata cu cardul în autobuze. Clujul mai așteaptă
Sibiul a devenit primul oraș din România în care călătoriile se pot plăti în mijloacele de transport public cu carduri contactless Mastercard și Visa, emise oriunde în lume.
">

Orice posesor de card bancar, cu facilitate contactless, indiferent de banca emitentă, va putea să își achite călătoria prin apropierea cardului de aparatele disponibile în mijloacele de transport Tursib, în mediu securizat. Soluția a fost implementată de Banca Comercială Română (BCR) în parteneriat cu Global Payments și Telekom Romania. Toate mijloacele de transport dispun de câte două validatoare de plată.

“Introducerea acestei soluții presupune o normalitate, în condițiile în care peste 50% din piața de carduri este contactless, iar plățile contactless au devenit ceva firesc în comportamentul utilizatorilor de carduri.

Acestea se extind astfel și către alte servicii din activitatea cotidiană a fiecărora dintre noi, așa cum este transportul public. Suntem bucuroși că există o asemenea deschidere la Sibiu și ne dorim extinderea sistemului către alte mari orașe”, a declarat Dana Demetrian, vicepreşedinte al BCR. 

„Parteneriatul dintre Mastercard și Tursib a început în mai 2011, când, în premieră europeană, plata călătoriilor în transportul public din Sibiu s-a putut face contactless, doar prin intermediul cardurilor Mastercard. Urmărim cu interes evoluția acestei verticale de acceptare pe viitor și apetitul sibienilor pentru plata cu cardul în transportul public”, a declarat Gabriel Ghiță, reprezentant al Mastercard.

Sibienii se gândesc și la turiștii străini

“Această soluţie de plată contactless face experienţa de a călători mai rapidă, mai simplă şi mai sigură pentru toată lumea, inclusiv pentru turiştii străini care vizitează orașul Sibiu”, a declarat Cătălin Creţu, director general pentru România în cadrul Visa.

Călătorii trebuie să apropie cardul bancar de validatoare, după care vor primi imediat înștiințarea de realizare a tranzacției. Validatorul va elibera apoi o dovadă de plată, pe care utilizatorul trebuie să o păstreze până la coborârea din mijlocul de transport.

Călătoria achitată contactless în autobuz nu este comisionată și are același tarif al călătoriei perceput și prin alte metode de plată deja existente în Sibiu – 2 lei/călătoria. Societatea de transport local efectuează 110.000 de călătorii pe zi.

La Cluj, rateuri peste rateuri 

Clujenii care călătoresc cu mijloacele Companiei de Transport Public (CTP) s-au plâns frecvent de sistemul de ticketing din “capitala Ardealului”: există probleme atât cu automatele care eliberează bilete în staţie, cât şi cu validatoarele din autobuze.

"Am mers cu un autobuz 35 spre cartierul Zorilor şi aveam un bilet, pe care nu am reuşit să îl validez la nici unul dintre cele trei validatoare. Când am coborât, cu alt autobuz, am întâmpinat exact aceeaşi problemă. De fiecare dată, m-a salvat compostorul. Automatul de bilete de pe strada Observator nu funcţiona, a trebuit să îmi cumpăr biletul de la casa tradiţională", semnala o călătoare. 

"Avem unele plângeri în legătură cu sistemul de ticketing, dar nu sunt numeroase. Echipele noastre sunt pe teren şi remediază orice fel de problemă care apare. S-a întâmplat uneori să scoatem autobuze sau troleibuze de pe traseu şi să trimitem altele în locul lor pentru a avea timp să reparăm validatoarele defecte”, au replicat reprezentanții CTP. 

Primăria Cluj-Napoca a atribuit, în 2013, contractul de realizare a sistemului de ticketing modernizarea si extinderea sistemului de transport public în comun în Zona Metropolitană Cluj, etapa I, asocierii dintre soocietățile CS Vision și Ramb Sistem, ambele din Brașov. Termenul de execuţie era 13 luni, astfel încât în 2014 întregul sistem ar fi trebuit să funcţioneze.

Proiectul a fost recepţionat în 2015, dar sistemul de ticketing a avut nevoie de service încă din prima zi şi a funcţionat efectiv cu mult după momentul recepţiei. Acesta a fost finanţat din fonduri europene de 33,6 de milioane de lei. Cu această ocazie au fost amenajate 61 de automate de eliberare a legitimaţiilor de călătorie. Sistemul de ticketing face și obiectul unei anchete a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Comenteaza