Șomaj aproape total în hoteluri și restaurante. Se apropie de 90%

Șomaj aproape total în hoteluri și restaurante. Se apropie de 90%

Rata șomajului în hotelurile și restaurantele din țară a ajuns deja la 60% și, în curând, va urca la 90%, iar 50.000 de angajați de pe litoral se află într-o situație grea, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Criza cauzată de epidemia de coronavirus, care a dus la instituirea stării de urgență pe teritoriul României, a paralizat activitățile din turism, aceasta fiind ramura de activitate cea mai afectată, prima care a intrat în criză și ultima care va ieși din ea. Astfel, rata șomajului în hoteluri și restaurante a ajuns la 60% și, în condițiile  de acum, riscă să urce până la 90% în perioada următoare, conform estimărilor FPTR.

"Pe lângă acești șomeri, 50.000 de persoane de pe litoral se afla într-o situație dramatică, deoarece au încetat șomajul la 1 aprilie și nu mai au nicio sursă de venit. Acestea au contracte de muncă pe perioada determinată de șase luni și nu vor mai beneficia în 2020 de indemnizație de șomaj, deoarece nu vor îndeplini condiția stagiului de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni, având în vedere ca nu pot fi angajați pentru că hotelurile de pe litoral au activitatea sistată", a declarat Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele executiv al FPTR.

Organizația susține că numeroși salariați sezonieri vor rămâne în acest an fără niciun venit, salariu sau indemnizație de șomaj deoarece societățile de turism care funcționează sezonier nu își vor mai desfășura activitatea în condiții normale, iar salariații sezonieri este posibil să nu mai fie angajați deloc sau doar pentru o perioadă mai scurtă.

FPTR a solicitat în regim de urgență emiterea unui act normativ pentru stabilirea în mod excepțional, pentru acest an, a unui stagiu de cotizare de opt luni (în loc de 12 luni) pentru angajații sezonieri, prin derogare de la legea inițială, astfel încât toți salariații din turism din unități sezoniere să poată beneficia în acest an de somaj.

Cele mai recente date publicate de Ministerul Muncii arată că peste 1 milion de români se află în șomaj la 6 aprilie. Dintre aceștia, 952.929 au contracte individuale de muncă suspendate și 187.548 încetate.

Din totalul de 952.929 contracte individuale de muncă suspendate, 12,4% reprezintă șomerii din domeniile de activitate hoteluri și restaurante (118.277 de persoane), ducând astfel rata somajului în această ramură la 60%. La sfârșitul anului trecut în domeniile de activitate hoteluri și restaurante erau 194.519 de angajați.

Angajați în HoReCa

Restaurante - 102.314
Hoteluri și facilități de cazare similare - 41.488
Baruri, alte activități de servire a băuturilor - 27.472
Alte activități de alimentație - 6.503
Facilități de cazare pentru vacanțe - 5.095
Alte servicii de cazare - 5.710
Catering pentru evenimente - 5.543
Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere - 394

Sursa: FPTR

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza