Statele cu datorie sub 60% din PIB ar putea primi dreptul de a avea deficit structural peste 0,5%

Statele cu datorie sub 60% din PIB ar putea primi dreptul de a avea deficit structural peste 0,5%
Ministrul Afacerilor Europene a declarat, marţi, că în negocierile privind textul viitorului tratat interguvernamental a apărut o propunere care este susţinută de România şi care ar permite statelor cu o datorie externă sub limita impusă de UE să aibă un nivel de deficit structural mai mare.

"Este una dintre propunerile care au fost făcute şi care este susţinută de către România. Deci, vă confirm. Nu e propunerea României, dar este o propunere care a intervenit în discuţiile privind propunerea de text şi care este susţinută de către România. În momentul de faţă, se discută care este nivelul acela sub 60% (potrivit criteriilor de convergenţă, datoria publică a unui stat trebuie să fie de maximum 60% din PIB - n.r.). De exemplu, dacă un stat membru se află cu mult sub nivelul datoriei, sub 40%, atunci problema deficitului structural e că el va putea fi crescut de la 0,5 la 1%", a declarat Leonard Orban, răspunzând întrebărilor ziariştilor.

El a atras atenţia însă că negocierile sunt în plină desfăşurare.

"Sunt negocieri în plină desfăşurare. Calendarul negocierilor este următorul: se doreşte să se avanseze foarte mult, astfel încât în 23 ianuarie să aibă loc o discuţie a miniştrilor de finanţe cu privire la o propunere de text. După aceea, un text îmbunătăţit va fi discutat la nivelul şefilor de stat şi de guvern din statele membre la reuniunea informală a Consiliului European din 30 ianuarie şi se doreşte ca tratatul sau acordul să fie semnat nu mai târziu de 1 martie anul acesta", a mai spus Leonard Orban.

Comenteaza