Statul român a încasat aproape 6 miliarde de lei din supraacciza la carburanţi

Statul român a încasat aproape 6 miliarde de lei din supraacciza la carburanţi

Ministerul de Finanţe a anunţat, într-un răspuns la o interpelare adresată de Florin Roman, deputat PNL, că statul român a colectat din septembrie 2017 până în prezent suma de aproximativ 5.850 milioane de lei, prin introducerea supraaccizei la carburanţi în perioada menţionată.

"5848,9 milioane lei este sumă colectată de statul român prin introducerea supraaccizei la carburanţi, din septembrie 2017 şi până în prezent. Este răspunsul oficial la o interpelare adresată ministrului Finanţelor Publice. La momentul introducerii supraaccizei la carburanţi, guvernul PSD dădea asigurări că aceşti bani vor fi colectaţi într-un fond distinct, cu destinaţie specială pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii rutiere. Aşa cum ne-a obişnuit guvernarea PSD, totul a fost o minciună. Din banii colectaţi pentru supraacciza s-ar fi putut construi circa 80 de km de autostradă. Am întrebat şi unde s-au dus banii, dacă au fost destinaţi infrastructurii, dar ministerul Finanţelor a înţeles să nu răspundă, o şmecherie des folosită când statul refuză să răspundă la o interpelare a unui parlamentar”, transmite liberalul Florin Roman, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Deputatul liberal susţine că banii colectaţi de către stat din supraacciză au mers în bugetul pentru pensii şi salarii. 

„Aşadar, banii din supraacciza au mers în bugetul general din care s-au plătit salarii şi pensii nesustenabile, doar pentru că PSD să se poată lăuda că a dat şi alţii au tăiat-. Este un nou exemplu major de minciună a românilor, tepuiti de guvernarea PSD. Dăncilă şi PSD au fost adversari înverşunaţi ai dezvoltării infrastructurii, pentru că românii din zonele mai sărace pot fi mai uşor de manipulat de propagandă PSD. Nedepunerea proiectului pentru autostradă Moldovei, finantată din fonduri europene, este cea mai bună dovadă în acest sens”, mai transmite Roman.

Astfel, potrivit răspunsului Ministerului de Finanţe la interpelarea adresată de Florin Roman, statul român a încasat din supraacciza la carburanţi următoarele sume:„septembrie-decembrie 2017- 917,4 milioane lei impact din acciză
ianuarie-decembrie 2018- 2.754,1 milioane lei
ianuarie-septembrie 2019- 2.177,4 milioane lei”, potrivit răspunsului Ministerului de Finanţe.

Ministerul precizează că majorarea accizei la carburanţi nu este evidenţiată separat în execuţia bugetară: „Majorarea accizei pe litru de carburant, începând cu data de 15 septembrie 2017, nu este evidenţiată separat în execuţia bugetară, ci se regăseşte în totalul încasărilor din accize. Potrivit execuţiei de casă a bugetului de stat, acciza încasată este evidenţiată distinct pentru fiecare categorie de produs accizabil (benzină, motorină, etc)”.

Răspunsul Ministerului de Finanţe a fost dat de un secretar de stat din cadrul instituţiei.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

Loading...
loading...
Comenteaza