Străinii au pus Clujul pe harta de expansiune. Vezi ce retaileri deschid magazine la Cluj în 2012
- Scris de Kristina Restea
- 27 Aug 2011, 00:18
- Economie
- Ascultă știrea

Grup 4 Instalaţii, societatea care are în derulare lucrările pentru unitatea BauMax de pe str. A. Vlaicu, pregăteşte planurile pentru o nouă investiţie în domeniul retail pe terenul disponibil în vecinătatea viitoarei unităţi de bricolaj.
Astfel, o suprafaţă de aproximativ 29.000 mp a fost vândută către operatorii austrieci de bricolaj, iar Grup 4 Instalaţii (fost proprietar al terenului şi antreprenor general al lucrărilor pentru magazin) mai dispune de încă aproape 2 ha de teren pentru un alt proiect. "Suntem în pregătire pentru utilizarea acestui teren, tot pentru un proiect de retail. Avem termen de execuţie de opt luni pentru magazinul BauMax pe care o să îl finalizăm la sfârşit de an sau în ianuarie. Ca strategie, anul viitor am vrea să demareze investiţia pe cel de-al doilea teren", a detaliat Ioan Aşchilean, preşedintele Grup 4 Instalaţii. Reprezentanţii retailerului austriac au transmis că noul BauMax va fi deschis în 2012. Conform proiectului pregătit pentru documentaţiile necesare obţinerii avizelor pentru construirea unităţii de pe str. A. Vlaicu, unitatea BauMax are alocaţi 12.000 mp, iar hipermarketul ce ar urma să se realizeze în vecinătate - 5.600 mp.
Segmentul retailului de bricolaj este, de altfel, unul în care se pregătesc noi unităţi, cu cel puţin trei jucători importanţi din domeniu interesaţi de extinderea la Cluj. Dedeman, companie din domeniul retailului de materiale de construcţii şi amenajări interioare, şi-a deschis în martie magazinul de la Cluj, pe fosta platformă a Tehnofrig din vecinătatea gării. Încă de la inaugurare, conducerea retailerului băcăuan şi-a declarat intenţia de a realiza şi Dedeman II în Cluj-Napoca, în zona de sud a oraşului. Dedeman intenţionează să înceapă lucrările de construcţie anul viitor şi să dea în folosinţă magazinul în 2013. Anul trecut, germanii de la OBI, care încă nu operează pe piaţa clujeană de bricolaj, au anunţat că au în plan extinderea în municipiu. De asemenea, conducerea retailerului de mobilă Kika a anunţat că deţine un teren la Cluj, disponibil pentru o nouă unitate a lanţului.
O a doua unitate Billa se va instala pe o suprafaţă de 800 mp la parterul centrului comercial Central de pe Bulevardul Regele Ferdinand, în corpul nou realizat după extinderea complexului. Supermarketul va funcţiona autonom: cu intrare separată şi program independent faţă de Central, pe un spaţiu de 800 mp (suprafaţă mai mică decât dimensiunile standard ale primelor magazine Billa) al complexului Central. Conform intenţiilor anunţate de conducerea Central, noua unitate Billa ar trebui să devină funcţională înainte de finalul anului.
Tranzacţia dintre proprietarii Nervia şi operatorii germani ai lanţului de discount Lidl este condiţionată de obţinerea autorizaţiei de construire pentru viitorul magazin. Proprietarii Teledistribution (care controlează şi societatea Nervia) au demarat procedura de avizare pentru unitatea Lidl şi ar urma să vândă un teren din Mărăşti, din vecinătatea Expo Transilvania. După mai multe prezenţe în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism a Primăriei Cluj-Napoca, membrii CTATU au acceptat propunerea Teledistribution de realizare a unui magazin pe terenul deţinut în zona centrului expoziţional, în ultima întâlnire de lucru din vară.
Sugestiile arhitecţilor din comisie presupun însă un magazin atipic faţă de proiectele standard ale nemţilor: pentru a nu avea impact negativ în imaginea zonei, acesta ar trebui înglobat în formă de relief verde (colină, movilă), cu terasă circulabilă, cu o singură faţadă vizibilă. "Cei de la Lidl vor să cumpere în continuare acest teren, vor un magazin acolo, dar asta dacă reuşim să obţinem autorizaţia. Oricum, magazinul va fi unul diferit faţă de ce au în Europa - şi acoperişul, şi faţadele sunt modificate. Mai e de lucru pentru autorizarea proiectului. Se va face Lidl, dar nu sub pământ", a menţionat Adam Ambrus, directorul Nervia România.
Noile cartiere, zone cu potenţial
"Deşi se aşteaptă o evoluţie negativă a pieţei de retail, prin închiderea centrelor comerciale mari, neperformante, până în prezent Clujul nu s-a aflat într-o asemenea poziţie, retailerii internaţionali fiind în continuare interesaţi să investească în noile cartiere ale oraşului, care încă nu beneficiază de existenţa unor magazine de tip hypermarket", estimează analiştii de la compania de evaluare Darian.