Studenții “tehnici” din Cluj, pregătiți de mentori să fie antreprenori

Studenții “tehnici” din Cluj, pregătiți de mentori să fie antreprenori

Programul de accelerare pentru start-up-uri tehnice și mentorat pentru tineri antreprenori, studenți și cercetători Innovation Labs va organiza competiții și cursuri de mentorat pentru pasionații de tehnologie și inovare digitală din Cluj.

Innovation Labs se va desfășura în format online, pentru a păstra condițiile de siguranță în contextul curent, concursurile de tip hackathon  vor avea loc la Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Sibiu și București.

„Experiența de start-up este o verigă cheie în economia următorilor ani, în care gândirea colaborativă, disruptivă și autonomia în decizii sunt prețuite tot mai mult. Innovation Labs oferă un mediu prietenos de experimentare și rețele strânse de sprijin tehnologic și de mentorat de la jucători de vârf din ecosistemul inovării”, a precizat Răzvan Rughiniș, cofondator al Innovation Labs.

Înscrierile sunt deschise studenților, tinerilor absolvenți și cercetătorilor care vor să trăiască experiența dezvoltării unui produs de tehnologie alături de mentori experimentați, antreprenori și specialiști în ICT și business. Programul se va desfășura la nivel național în perioada martie - octombrie.

Innovation Labs este principalul program universitar de accelerare dedicat start-up-urilor tehnice și are ca scop creșterea generațiilor tinere de noi antreprenori români și manageri de produse tehnice, prin crearea unui context actualizat de debutare, învățare și practică în mediul business.

Echipele calificate vor avea parte de un program de mentorat și susținere de șapte luni - menit să le sprijine în a transforma o simplã idee într-un produs minim viabil validat de clienți reali. În plus, programul oferă mentorat specializat pentru creșterea produselor, acces la parteneri de business și la tehnologii de ultimă oră, prin intermediul partenerilor programului.

Temele propuse pentru 2021 sunt Agriculture, Cybersecurity, Blockchain Retail Smart Cities și Smart Mobility. Până acum 385 de echipe și 2.000 de participanți au fost angrenați. Printre partenerii academici ai programului se numără instituțiile clujene Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie.

Comenteaza