Suflă vântul pe platforma CUG: Fortpres a rămas cu 10 angajaţi

Suflă vântul pe platforma CUG: Fortpres a rămas cu 10 angajaţi
Compania clujeană de siderurgie Fortpres, desprinsă la începutul anilor ‘90 din fostul Combinat de Utilaj Greu (CUJ), a ajuns la un efectiv de numai 10 angajaţi. 100 de salariaţi ai societăţii au fost disponibilizaţi în ultimul an.
Potrivit raportului financiar al Fortpres pe primul semestru (S1) al acestui an, societatea mai deţine un efectiv de 10 salariaţi, faţă de cei 109 salariaţi pe care îi avea la sfârşitul lui iunie 2009. Aceasta a încheiat S1 cu pierderi de 919.600 de lei, comparativ cu profitul de 297.850 de lei înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cifra de afaceri a societăţii a scăzut de la 3,6 milioane de lei în S1 2009 la 591.560 de lei în S1 2010.

Contabilul-şef Dan Cristuş spune însă că societatea va face o serie de angajări în 2010. “Vom angaja cel puţin 10 persoane în acest an, personal direct productiv”, a menţionat oficialul Fortpres. În ultimii doi ani o parte dintre partenerii tradiţionali ai societăţii au renunţat la contracte. “Până acum exportam 97% din producţie, acum exportăm doar aproximativ 50%, şi nici piaţa internă nu e foarte mare”, a afirmat Cristuş. Fortpres CUG este deţinută în pondere de 98% de compania ucraineană Industrilnîi Soiuz Donbassa Doneţk. Producătorul clujean a fost înfiinţat în 1991, când fostul CUG s-a divizat în unităţi comerciale distincte, iar pachetul majoritar de acţiuni a fost cumpărat de grupul ucrainean în 2004.

Comenteaza