Sute de firme din Cluj au intrat în insolvență în primele nouă luni din 2023

Sute de firme din Cluj au intrat în insolvență în primele nouă luni din 2023
| Foto: tpa-group.ro

Clujul e în topul insolvențelor după primele nouă luni din 2023, însă numărul firmelor care au apelat la această procedură a scăzut cu peste 24% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a scăzut cu 3,96% în primele nouă luni din 2023, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 4.578 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 903, număr în creştere cu 9,19% faţă de perioada ianuarie-septembrie 2022.

Clujul, în topul insolvențelor 

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele: Bihor, cu 385 insolvenţe (minus 3,51%), Cluj – 270 (minus 24,16%), Constanţa – 217 (plus 16,67%) şi Timiş – 214 (la fel ca în primele nouă luni din 2022).

În septembrie 2023, au fost consemnate 603 insolvenţe, cele mai multe în Bucureşti (171) şi în judeţele Constanţa (32), Prahova (29), Bihor şi Cluj (câte 27).

Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Botoşani – 17 (minus 15%), Harghita – 18 (minus 21,74%) şi Covasna – 18 (minus 25,79%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.246 (minus 3,41% comparativ cu primele nouă luni din 2022), construcţii – 920 (la fel ca în perioada similară a anului trecut) şi în industria prelucrătoare – 547 (minus 10,62.

Comenteaza