Foto Talciocul din mijlocul Clujului

De zeci de ani autoritățile închid ochii la mizeria din mijlocul orașului. Piața Mihai Viteazul și împrejurimile sale funcționează, bine merci, într-o lipsă crasă de igienă și promovează o evaziune fiscală tolerată. Deși inspecția sanitară și fiscul se află la doi pași, iar zona centrală este înțesat de polițiștii locali.

Piața Mihai Viteazul a devenit un fel de zonă a gării, dacă nu mai rău. În buricul târgului, printre corporatiști la cravată, dame spilcuite și studente aranjate ultimul răcnet se perindă indivizi dubioși ieșiți din tot felul de dube și întrețin o bișniță perpetuă. Unii nu mai coboară, ci doar livrează marfa, după care se lipesc de mașini pentru a nu risca amezi și doar supraveghează din priviri comerțul stradal.

Cele mai traficate produse sunt ciorapii și chiloții, care apar din plase imense de rafie și care sunt vândute fie în puncte fixe, pe trotuar, fie din mișcare, prin agresarea directă a trecătorului. Pe trotuar e simplu: se deschide un scaun, iar din plasă apar lenjerie intimă la bax, dar și imense borcane de plastic.

Desigur, dacă e vreo problemă, este împachetat totul, iar vânzătorul devine trecător. Într-un gang sumbru din laterala pieței, în fața vitrinei sparte a unui bar cu păcănele, o femeie negociază vânzarea unui astfel de pachet. “Șase ciorapi la 20 de lei, ce, nu-i bine? Mai puțin nu-i dau!”, se impune vânzătoarea ambulată.

Pentru a nu plăti standul din piață, strada Ploiești se transformă în loc de expunere, direct pe caldarâm. La fel și strada Argeș, cu deosebire că produsele se mai vând și pe niște tarabe de fier. Numerotate.

Pe o platformă imensă de beton spart vând, claie peste grămadă, negustori de flori, cartofi, pere, magiun, slănină. Unii își aduc produsele în lăzi, altele în plase. Iar cântarele pot fi electronice, că oricum nu le verifică nimeni, dar și suspendate.

Vânzătorii stau pe scaune pliante (confort I) sau pe bolțari (confort II), iar mesele de vânzare sunt lăzi improvizate, din lemn sau din plastic. Lumea vinde și pe treptele degradate, pe care a așezat niște polietilenă.

Ouăle se bronzează aici la soare ore în șir, pe cutii de carton, iar câteva mere sunt expuse pe un fund de găleată. O pensionară contemplă spectacolul străzii cu căruciorul lipit de un stâlp de energie electrică. Pe trepte sunt așezate cutii și găleți de plastic închise, din care se ivesc prune, pătrunjel, spanac.

Un nene cu clop a venit la oraș să vândă nuci, în fața unei tarabe cu prosoape. Trec într-o clipită. O tanti vinde pijamale, expuse pe o așa-zisă rampă de persoane cu handicap. Oricum n-o folosește nimeni, de ce să nu funcționeze ca spațiu de expunere? De fapt aici nici nu știi cine vinde și cine cumpără: o doamnă cu "troller de piață" este de fapt vânzătoare.

Nivelul superior al comerțului este aici magazinul. Adică acele dughene din care sunt expuse afară haine pe umerașe, căciuli pe cârlige sau papuci pe cutii. Lângă un magazin de pesticide se vând chiloți.

Alte variante de magazine cu expunere exterioară sunt cele unde pe scările de acces la subsol, sunt îngrămădite scule electrice, articole de pescuit, unelte agricole, piese de biciclete, feronerie și “diverse”. Pijamalele sunt atârnate în fel și chip, iar măști de Halloween încă îi bântuie pe cei care se aventurează.  

Dughenele sunt ruginite, pline de grafitti, iar mizeria de pe jos, de nedescris. Un nene la geacă de piele vinde "ace, brice și carice", pe un prosop. Un hanorac este folosit ca tapițerie pentru “banca” de beton.

Mașinile sunt parcate permanent pe o bandă, cea din stânga. Pe partea cealaltă, trotuarul se termină și oamenii ajung pe asfalt; pe un șir s-au pus stâlpișori de plastic, doborâți constant.

Banda 1 este blocată de multe ori de dubele care aprovizionează hala, iar între acestea se interpun adesea alte mașini, din care coboară, urcă lume și care staționează cu avariile aprinse. Iar atunci nu mai înaintează nimeni.

În zona halei, mai toate unitățile sunt în mare căutare de personal, afișele fiind lipite oriunde și oricum. De la barul cu jocuri de noroc, la celebrul Hong-Kong. Florăria Paris coabitează alături de afișe cu Al di Meola, ZAIN, Târgul de Cariere IT sau Noaptea Devoratorilor de Publicitate. De pe hidoasa clădire portocalie care a devorat trotuarul (alias Hotelul Cristian) cade tencuiala.

Vorba aia: mai vine omul la shopping, dar mai trebuie să se mai și hodinească, să mai mănânce și să bea. Oferta de cazare (gratuită) este acoperită de treptele farmaciilor sau ale magazinelor din zonă, care îi găzduiesc fără să vrea pe cei turmentați sau drogați, dar și de băncile scorojite amplasate de primărie, pline cu mizerie lăsată de porumbei pe care se lăfăie zi și noapte o mulțime de oameni ai străzii.

Pe partea de “divertisment” există spelunci precum Butoiul de Dud, cu superoferta de 2,5 lei paharul de vin de 250 ml, sau pe partea cealaltă, Crama Seniorilor La Vlaicu, vecină cu o ghenă de gunoi plină ochi.