Tam-tam gratuit pentru Cluj. Poșta anulează licitația pentru centrul de tranzit

Tam-tam gratuit pentru Cluj. Poșta anulează licitația pentru centrul de tranzit

Compania Națională Poșta Română (CNPR) a anulat licitația pentru linia de sortare de la Cluj-Napoca din cauza nivelului nesatisfăcător al concurenței, deși la procedură s-au înscris Toshiba, UTI, dar și firme din Austria sau India. Lucrurile trenează deja de doi ani, cu toate promisiunile oficialilor. 

Licitația pentru dotarea centrului de tranzit din Cluj-Napoca cu o linie de sortare automată a corespondenței și coletelor, contract de 3,1 milioane de euro pentru doi ani de la atribuire, conform Profit. La procedură s-au înscris UTI Facility Management, Toshiba Europe, Falcon Autotech PVT (India), asocierea Boewe Systec Austria - RoSystec Group.

"Nu a fost posibilă asigurarea unui nivel satisfacător al concurenței, respectiv numărul de operatori economici este mai mic decât cel minim prevăzut. Pe baza procesului de evaluare desfășurat și relatat în prezentul raport intermediar, membrii comisiei de evaluare decid că procedura de dialog competitiv se anulează în conformitate cu prevederile legii privind achizițiile sectoriale", arată CNPR. 

Compania de stat a mai anulat o procedură similară în 2020, estimată la 14,8 milioane de lei pentru patru ani, deoarece nu s-a prezentat niciun ofertant. Cu afaceri anuale de 1 miliard de lei, CNPR are 24.500 de salariați și 5.600 de unități. Compania este controlată de Ministerul Comunicațiilor (93,52%) și de Fondul Proprietatea (6,48%).

Realitatea bate declarațiile

După anunțarea participanților la a doua licitație, CNPR a depus în Sistemul Informatic Colaborativ pentru Mediu Performant de Desfăşurare a Achiziţiilor o procedură de consultare publică pentru proiectarea, construirea şi dotarea centrelor logistice Cluj-Napoca şi Bucureşti Nord. Bugetul alocat proiectelor este de 22 de milioane de euro, sumele fiind asigurate printr-un credit de investiţii accesat de la EximBank. 

Horia Georgescu, directorul CNPR, declara că noua linie de sortare automatizată va fi funcțională anul acesta la Centrul de Tranzit Cluj și că va genera o creştere a eficienţei pe lanţul de distribuţie şi livrare. Investiția vizează dotarea centrului cu o linie de sortare automată a corespondenței și coletelor. La prima procedură nu s-a prezentat niciun ofertant.

Comenteaza