Tesla va deschide un centru la Cluj. Ce caută compania lui Elon Musk în zonă și unde vor mai fi superchargere

Tesla va deschide un centru la Cluj. Ce caută compania lui Elon Musk în zonă și unde vor mai fi superchargere
| Foto: chargemap.com

Prezentă deja cu mai multe stații rapide de încărcare la Cluj, compania producătoare de mașini electrice anunță că va avea și un Tesla Center în zonă.

Tesla își continuă exitinderea în Europa cu locații fizice. Următoarea investiție în România ar urma să fie la Cluj-Napoca, unde caută terenuri potrivite sau dealeri auto existenți, care pot găzdui noul Tesla Center Cluj.

Tot anul acesta, pe lângă Tesla Center Cluj, compania va mai face o investiție într-o locație fizică europeană, în zona Tricity, pe coasta Golfului Gdansk, la Marea Baltică, în Polonia, potrivit evmarket.ro.

Cerințe Tesla pentru locația de la Cluj

Tesla a făcut un anunț luna aceasta prin care solicită oferte de terenuri sau centre auto existente, care pot găzdui noul centru Tesla din Cluj.

  • dimensiunea terenului: peste 5.000 de metri pătrați;
  • dimensiunea clădirii: peste 1.500 de metri pătrați;
  • locuri de parcare: pentru 100 de mașini.

Acestea sunt cerințele Tesla pentru noile centre auto din Europa, indiferent de țară.

„Atenție, Cluj! Căutam reprezentanțe auto potrivite pentru un nou Tesla Center în Cluj-Napoca”, acesta este anunțul făcut de reprezentanții Tesla.

În România, producătorul american de automobile are un singur Tesla Center, în București, pe Splaiul Unirii nr 355, din sectorul 3. Acolo există primul showroom și centru de service Tesla România.

Noi superchargere Tesla în Ardeal

În Cluj-Napoca, Tesla are doar un hub cu 8 stații Supercharger (250 kW), disponibile 24/7, compatibilitate CCS. Acestea sunt amplasate pe strada Avram Iancu nr 492-500, Florești, la un cunoscut centru comercial.

Primele stații Tesla Superchargers din România au fost deschise în anul 2021 și au fost gratuite până în 2023, când au devenit cu plată.

Compania are hub-uri Tesla Supercharger în 7 orașe din România: București, Cluj, Constanța, Craiova, Pitești, Sibiu și Timișoara. Acestea sunt disponibile și mașinilor non-Tesla.

Noi hub-uri Tesla Superchargers vor fi deschise în:

  • Brașov
  • Satu Mare (Shopping City Str. Careiului 17).
  • Deva (Shopping City Deva Calea Zarandului 87),
  • București (Pullman World Trade Center Piața Montreal 10),
  • Brăila (Brăila Mall Strada Principală 4, 817026 Vărsătura),
Comenteaza