Tetarom SA primeşte titlul de parc industrial pentru 85 ha în Feleacu

Tetarom SA primeşte titlul de parc industrial pentru 85 ha în Feleacu
Parcul industrial Tetarom IV din Feleacu a primit luni titlul oficial de parc industrial.

 

Ordinul prin care ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice acordă titlul de parc industral pentru Tetarom IV a fost publicat în Monitorul Oficial de luni. Parcul va funcţiona în comuna clujeană Feleacu, pe 85 de hectare de teren.

În cele trei parcuri industriale funcţionale administrate de Tetarom SA au fost investite până acum 300 milioane de euro. Aici muncesc 4.000 de persoane.

Parcurile industriale sunt scutite de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinaţiei sau pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului aferent parcului industrial. Totodată, asocierile care deţin titlu de parc industrial beneficiază de reduceri de impozite ce pot fi acordate de administraţia publică locală pe a cărei rază administrativ-teritorială se află parcul industrial, respectiv pentru bunurile imobile şi terenurile transmise în folosinţa parcului industrial.

De asemenea, în baza titlului de parc industrial, operatorii economici care realizează investiţii iniţiale în asemenea locaţii pot beneficia de ajutor de stat regional, în anumite condiţii.

Parcul industrial reprezintă o zonă delimitată în care se desfăşoară activităţi economice, de cercetare ştiinţifică, de producţie industriala şi servicii, de valorificare a cercetării ştiinţifice şi/sau de dezvoltare tehnologică, într-un regim de facilităţi specifice, în vederea valorificării potenţialului uman şi material al zonei. Pentru a fi declarat parc industrial, terenul aferent împreună cu clădirile şi infrastructura edilitară trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: terenul are o suprafaţă de cel puţin 10 hectare, are acces la un drum naţional sau european şi este racordat la infrastructura utilităţilor publice, terenul se află în proprietatea sau în folosinţa, pe cel puţin 30 de ani, a asocierii care solicită titlul de parc industrial, bunurile imobile sunt libere de orice sarcini şi nu fac obiectul unor litigii în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti. În plus, acestea trebuie să îndeplinească condiţiile tehnice privind protecţia mediului.

Comenteaza