Tichete de muncă pentru bone, menajere sau grădinari

Tichete de muncă pentru bone, menajere sau grădinari

Specialiștii din Ministerul Muncii lucrează la un proiect prin care bonele, menajerele, grădinarii sau cei care au grijă de animalele de companie ar putea încheia contracte de muncă cu familiile pentru care lucrează, devenind salariați casnici.

Astfel, între bone, grădinari, cei care se ocupă de curățenie sau plimbă câinii și persoane pentru care muncesc ar putea fi încheiate  contracte, iar salariul ar urma să se fie plătit sub forma unor bonuri de muncă.

„Specialiştii Ministerului Muncii lucrează în prezent la definitivarea acestui proiect de act normativ, care va reglementa relaţiile contractuale dintre cele două categorii de persoane fizice, una având o calitate similară celei de angajator, cealaltă calitate similară celei de angajat. Între cele două categorii se va încheia un contract de muncă. În subordinea Ministerului Finanţelor se vor crea unităţi care vor gestiona aceste contracte şi vor elibera, probabil prin intermediul agenţiilor locale ale ANAF bonuri valorice, asemănătoare tichetelor de masă, ce vor conţine datele de identificare ale angajatului casnic”, au declarat pentru Adevărul sursele citate.

Cu aceste bonuri angajatul trebuie să meargă în termen de 30 de zile la ANAF pentru a le schimba în bani. Bonurile vor fi atât pe hârtie, cât şi în format electronic, iar costurile pentru tichete sunt suportate de angajator, a informat Ştirile Pro TV, precizând însă că procedura ar putea fi extrem de greoaie.

Comenteaza