Timișoara și Oradea bat Clujul la spațiile comerciale

Timișoara și Oradea bat Clujul la spațiile comerciale
Proiectul-gigant Openville, de lângă actualul Iulius Mall, va aduce 100 de magazine în plus la Timișoara

Deși municipiul Cluj-Napoca are o populație mai mare decât reședințele de județ ale Timișului și Bihorului, iar salariile clujenilor sunt mai consistente, aceste două localități au o suprafață de spații comerciale superioară orașului de pe Someș.

Timișoara are cu 71.000 mp în plus față de Cluj-Napoca, iar Oradea, cu 50.000 mp. Spre comparație, populația orașului Cluj este cu 120.000 de locuitori peste cea a Oradei. De asemenea, Brașovul are o suprafață comercială de 131.000 mp, deși clujenii câștigă, în medie, cu aproape 100 de euro în plus față de brașoveni.    

Top spații comerciale Transilvania-Banat
(populație, salariu net, rată șomaj, suprafață spații)

1. Timișoara             319.279      621 euro           0,8%            221.000 mp
2. Oradea                   196.367      468 euro           1,5%            199.000 mp
3. Cluj-Napoca        324.576      655 euro           1,3%            150.000 mp
4. Brașov                   253.000       562 euro           2,2%            131.000 mp
5. Arad                        159.074       500 euro           1,4%            90.000 mp
6. Târgu-Mureș       134.290      533 euro           3,0%            86.000 mp
7. Sibiu                        147.245       596 euro           1,8%            78.000 mp
8. Baia Mare             123.738      464 euro            3,2%            71.000 mp
9. Satu Mare             102.411      467 euro            2,6%            62.000 mp
10. Deva                      61.123        468 euro            3,3%             62.000 mp

Sursa: CWE

Stocul de retail modern din București a rămas stabil în 2018, la 1,2 milioane mp, nivel cu 7% mai ridicat decât cel din zona de Centru-Vest a țării (16 județe din Transilvania și Banat), care a ajuns la 1,18 milioane mp, și dublu față de stocul din regiunea Moldovei (8 județe), care se situează la 595.000 mp, reiese din rapoartele companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox (CWE).

O a patra regiune analizată este cea de Sud (16 județe, fără București – Ilfov), unde stocul de retail modern se ridică la 735.000 mp, astfel că suprafața cumulată a mall-urilor, parcurilor de retail și galeriilor comerciale la nivel național se situează la 3,71 milioane mp, determinând o densitate de 191 mp/ 1.000 locuitori.

Ținând cont de proiectele aflate în construcție, livrările de spații comerciale vor accelera în acest an spre nivelul de 140.000 mp, Sibiul, Timișoara și Bucureștiul urmând să atragă 70% din livrări. La Sibiu vor fi livrate mall-ul Festival Centrum și extinderea proiectului Shopping City Sibiu, iar în Timișoara va fi extins proiectul Iulius Mall.

În București sunt așteptate extinderile proiectelor Colosseum și Veranda. Spații comerciale moderne noi vor fi livrate și în Zalău, unde este planificată inaugurarea proiectului Value Center, dar și în Satu Mare și Buzău, unde vor fi extinse proiecte existente.

Cei mai activi dezvoltatori vor fi în acest an NEPI Rockcastle, Iulius Group și Prime Kapital. Anul trecut, în țară au fost livrate spații noi de 104.000 mp, în timp ce în București nu a fost finalizat niciun nou proiect de retail.

Localitățile cu cea mai mare densitate de spații comerciale sunt Suceava (1.167 mp/ 1.000 de locuitori) și Oradea (1.014 mp/ 1.000 de locuitori), în timp ce în orașele primare, cu peste 250.000 de locuitori, indicatorul variază între 380 mp/ 1.000 de locuitori în Craiova și 692 mp/ 1.000 de locuitori în Timișoara.

Rata medie de neocupare a centrelor comerciale din București a scăzut pe parcursul anului trecut de la 3% la 2%, în timp ce la nivel regional aceasta se situează în jurul valorilor de 4% în zonele de sud și de est și 6% în partea central-vestică a țării. Este de așteptat ca rata de neocupare scăzută din cadrul centrelor comerciale dominante să pună presiune pe nivelul chiriilor.

„Anul acesta vor fi livrate cu 40% mai multe spaţii comerciale moderne comparativ cu 2018, iar anul viitor ne aşteptăm la o creştere a livrărilor de 60% faţă de 2019, dacă toate termenele de inaugurare anunţate vor fi respectate. În următoarea perioadă vom vedea inaugurarea unor centre comerciale noi ȋn Sibiu şi Braşov, ȋn timp ce restul dezvoltărilor vor fi reprezentate de extinderi ale unor scheme existente sau proiecte situate ȋn oraşe secundare şi terţiare”, a precizat Bogdan Marcu, Partener, Retail Agency la CWE.

Cushman & Wakefield este unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 51.000 de angajați în 70 de țări. Acesta se poziționează printre cele mai mari companii de real estate, cu venituri de 8,2 miliarde de dolari.

Comenteaza